Corona Braşov. Veşti bune pentru fanii hocheiului. „Vom construi o echipă puternică şi vom face performanţă”

Corona Braşov pregăteşte sezonul viitor, în care va încerca să se lupte cu ACSH Gheorgheni, deşi diferenţa de bugete dintre cele două formaţii este una colosală.
Momentan, după cum a menţionat managerul Arpad Mihaly, sunt 10 jucători sub contract, printre care portarul Alex Dubeau şi David Levin.
Arpad Mihaly a anunţat că în perioada următoare se vor mai semna contracte şi că „vor reveni jucători care au mai fost la noi”. Din infromaţiile noastre, printre aceştia sunt Andrei Vasile (Steaua Bucureşti) şi Zsombor Molnar (Fenestela). Totodată, portarul Călin Mardale (17 ani) va reveni la clubul la care s-a format.
După cum am anunţat deja, Corona Braşov încearcă să dea câteva lovituri în ceea ce priveşte jucătorii autohtoni. Pe lista braşovenilor sunt Andrei Filip, Robert Timaru, Raul Jakob (toţi de la Steaua) şi noul căpitan al Naţionalei României, Reszegh Tamas, aflat la final de contract cu SC Miercurea Ciuc.
Totodată, deşi în spaţiul public sunt aruncate zvonuri care nu au nici un fel de acoperire, cum că Owen Williams şi Radim Valchar ar fi semnat deja cu ACSH Gheorgheni, directorul Bogdan Oancea şi managerul Arpad Mihaly au precizat că discuţiile finale cu cei doi vor avea loc după terminarea Campionatului Mondial. „Avem încredere că se va rezolva cu cei doi. Ştim că au oferte net superioare financiar de la Gheorgheni, dar suntem convinşi că lucrurile vor merge bine pentru noi”.
Dintre stranierii careau mai evoluat în sezonul trecut la Corona Braşov, Arpad Mihaly a precizat că sunt discuţii cu VanWormer, Piche şi Cornet.
„Sunt echipe cu buget mult mai mare şi va fi un an dificil pentru noi. Dar, vom construi o echipă puternică, o echipă de caractere şi de muncitori şi vom face performanţă. Întotdeauna plecăm la drum cu gândul de a câştiga trofee, să vedem dacă vom şi reuşi. Ce putem promite însă este că oamenii vor vedea o echipă care va da totul pe gheaţă”, a menţionat Arpad Mihaly.
În fine, o altă prioritate este numirea unui antrenor, despre care Mihaly a precizat: „Suntem în discuţii cu mai mulţi tehnicieni, trebuie să îl găsim pe cel care se potriveşte perfect pentru Corona Braşov. 100% va fi un străin”.
Corona Braşov. Şansă pentru tinerii U18 şi U20
Apoi, din sezonul viitor, în lotul echuipei mari vor fi 15 tineri jucători U18 şi U20, care vor prinde minute în diferite partide din Campionatul Naţional sau chiar Erste Liga. Mai mult, Corona Braşov intenţionează să înscrie şi echipa a doua în Campionatul Naţional de seniori. Rămâne de văzut dacă FRHG va accepta.
În colectivul de antrenori va reveni şi Levente Zsok, care se va ocupa de juniori, dar care ar putea fi şi secund la echipa mare, alături de Hunor Strenk.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Aiureli, degringolada clubului va continua. Stim cu totii de ce sunt in stare actualii jupani impostori ai Brasovului si slugile lor umile.