Sport

Corona Braşov, un nou început. Obiective importante atât în Erste Liga, cât şi în ceea ce priveşte copiii şi juniorii

Corona Braşov, un nou început. Corona Braşov a încheiat un sezon măcinat de probleme în ceea ce priveşte secţia de hochei pe gheaţă. La seniori, „lupii” au pierdut 3 trofee, Supercupa României, Cupa României şi titlul în Liga Naţională, toate în faţa celor de la ACSH Gheorgheni, formaţie care a eliminat-o şi în semifinalele Erste Liga.

Se ştie deja că antrenorul Dave MacQueen nu va mai continua la Corona, în ceea ce îl priveşte pe Honor Strenk fiind încă dicuţii despre o prelungire a colaborării.

Directorul clubului braşovean, Bogdan Oancea, a vorbit pentru MyTEX despre viitorul hocheiului la Corona Braşov şi veştile sunt bune atât pentru echipa de seniori, cât şi pentru copii şi juniori.

„Selecția jucătorilor pentru noul sezon va fi realizată de Arpad Mihaly și Silviu Prescornițoiu. La acest moment, testăm piața antrenorilor fără contact, care vor fi atent analizați. Începând de săptămâna viitoare vom demara discuții și negocieri în vederea definitivării lotului. S-ar putea să sune ciudat, dar ne dorim mai mult jucători cu calități moral volitive decât sportivi «vedetă». Pentru sezonul viitor obiectivele vor fi cel puţin finale, atât în Erste Liga, cât şi în Campionatul Naţional”, a menţionat Bogdan Oancea.

Corona Braşov. „Toţi juniorii noştri vor avea o susţinere infinit mai mare”

Totodată, de acum, clubul va acorda o mai mare atenţie echipelor de copii şi juniori.

„Toţi juniorii noştri vor avea o susţinere infinit mai mare, nu ca până acum. Va fi o reorganizare calitativă şi cantitativă la nivel de juniori. Pe lângă antrenorii existennţi, vrem să mai aducem încă 3 măcar la fel de bine pregătiţi. Copiii şi juniorii sunt viitorul acestui oraş. Totodată, luăm foarte serios în calcul să înscriem în Campionatul Naţional o a doua echipă, care va fi formată din juniori U20 şi U18. Trebuie să le oferim meciuri mai puternice şi şansa să se dezvolte. În fine, lucrăm intens pentru formarea unei echipe feminine”, a adăugat Bogdan Oancea.

Se ştie, în mandatul managerului Alexandru Dedu, juniorii Coronei au fost ignoraţi, neavând nici măcar tricouri de joc din partea clubului pe care îl reprezintă.

Bogdan Oancea a menţionat că în viitorul apropiat va fi numit şi un conducător al secţiei de hochei pe gheaţă.

FOTO: © Daniel Maximilian Milata Maxim’s Sports


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button