Corona Braşov, succes important la Sala Sporturilor
Corona Braşov a reuşit un succes important în runda a patra a Diviziei A1 la volei feminin.
La Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi”, fetele antrenate de Ciprian Dârnescu au dispus cu 3-1 (25-19, 25-22, 21-25, 25-18) de CSM Lugoj, una dintre formaţiile bune din campionatul intern.
„Este o victorie importantă pentru noi, împotriva uneia dintre echipele valoroase ale competiţiei interne. Campionatul este lung şi decisive vor fi meciurile din playoff. Acolo se decide clasamentul. Noi ne dorm însă să câştigăm toate meciurile, pentru asta muncim şi sunt bucuros că am obţinut această victorie mare. Nu am tratat cel mai bine începutul setului 3, dar e bine că am revenit în setul 4 şi am luat cele 3 puncte. Urmează un meci greu a Blaj, dar ne dorim să ne întoarcem acasă cu o victorie”, a declarat tehnicianul Ciprian Dârnescu pentru pagina de Facebook Corona Braşov.
Cu 9 puncte, Corona ocupă locul 4 în clasament.
FOTO: Facebook Corona Brasov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.