Sport
CORONA BRAȘOV. RELAȚII… De ce antrenorul Alin Bondar este menținut în funcție?!
Decizia primarului Allen Coliban de a-i menține pe Mircea Cucuian și Alin Bondar (foto) în funcțiile de șef secție handbal, respectiv antrenor principal la echipa de senioare l-a determinat pe Radu Miclăuș să-și anunțe demisia din funcția de director la CSM Corona Brașov – DEMISIE LA VÂRF LA CORONA BRAȘOV! Antrenor principal este…. De asemenea, directorul tehnic Aurelia Brădeanu ar fi pe picior de plecare – CORONA BRAȘOV. Pleacă și Aurelia Brădeanu?!…
Jurnalistul brașovean Marius Huțu a relatat că antrenoarea Simona Gogîrlă a fost schimbată anul trecut de pe banca tehnică a Coronei după ce a ratat promovarea directă în Liga Națională, înainte de baraj.
„În acest sezon, după o performanță mai slabă, lucrurile au stat cu totul altfel în privința staff-ului tehnic. De ce această diferență de abordare? Potrivit unor informații din media brașoveană, Alin Bondar a fost adus la echipă de omul de afaceri Bogdan Ciungara. Cei doi au fost în trecut la juniorii echipei Dinamo Brașov. Pe de altă parte, Ciungara este prieten cu actualul edil-șef al Brașovului. Deși Radu Miclăuș ar fi vrut să schimbe staff-ului după ratarea obiectivului într-un mod neașteptat, un pas fiind și aducerea fostei internaționale Aurelia Brădeanu în conducerea echipei de handbal, directorul clubului a fost blocat de primar”, a relatat Marius Huțu pentru eurosport.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.