Corona Braşov, o nouă înfrângere la scor

Corona Braşov traversează un moment dificil. Echipa antrenată de Florin Nini şi Eugen Roşu a suferit o nouă înfrângere la scor, 65-93, pe sferturi 12-27, 25-24, 22-22, 6-20, cu CS Râmnicu Vâlcea.
La Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi”, oaspeţii au rezolvat meciul încă din primul sfert, pe care l-au câştigat cu 27-12. Corona Braşov şi-a continuat astfel seria rezultatelor negative, ajungând la 5 înfrângeri consecutive în toate competiţiile.
Corona Braşov, o nouă înfrângere la scor
Până acum, sub comanda lui Florin Nini, Corona Braşov are 6 înfrângeri şi 5 victorii, nici una în meciuri cu echipe cu care ar trebui să se lupte de la egal la egal.
„Încercăm să gestionăm situaţia. Deciziile noastre, din nou, nu au fost cele mai bune. Au fost ratări uşoare. Am revenit în câteva rânduri la o diferenţă sub 10 puncte, am sperat, însă, de fiecare dată au apărut greşeli uşoare. Trebuie să ne recuperăm, timpul este scurt, urmează un nou meci în Europa”, a declarat antrenorul Florin Nini.
Miercuri, de la ora 19.00, Corona va juca un nou meci în FIBA Europe Cup, la Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi”, cu Petkim Spor. În Liga Naţională urmează o deplasare la Voluntari, sâmbătă, de la ora 19.30.
FOTO: Facebook Corona Braşov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






