Sport

CORONA BRAȘOV. O calificare la Jocurile Olimpice!

 

Mihaela Hogaș, patinatoarea de viteză legitimată la Corona Brașov, va participa la Jocurile Olimpice de la Beijing, care încep în data de 4 februarie.

„Sunt foarte fericită că am reușit să mă calific pentru România la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022. Visul copilăriei mele devine realitate. Sunt foarte emoționată și, deși am știut că am șanse reale, încă nu îmi vine să cred că am făcut «imposibilul». Vreau să mulțumesc echipei mele, fără de care nu aș fi ajuns în acest punct. Mulțumesc antrenorului Bogdan Stănescu, implicarea și determinarea lui ne-a făcut pe toți să fim sportivi profesioniști”, a declarat Mihaela Hogaș.

Parcursul excelent al Mihaelei din ultima perioadă a fost punctat de înregistrarea a două noi recorduri naționale: 1:16.190 în proba de 1.000 m, rezultat obținut la Cupa Mondială de la Salt Lake City, și 38.370 în proba de 500 m, la etapa de Cupă Mondială de la Calgary, ambele competiții desfășurate în luna decembrie 2021. 

La Campionatul European de la Heerenveen, Olanda, desfășurat la începutul acestui an, Mihaela Hogaș, s-a situat pe locul 14 în proba de 500 m și locul 15 în proba de 1.000 m. 

„Nu mai am cuvinte, am așteptat atât de mult această calificare, e un vis devenit realitate! Din 2008 și până în prezent am făcut antrenamente zilnice, am muncit și depus un efort continuu, pentru un singur țel, calificarea la Jocurile Olimpice! Am reușit, dar nu singuri. Au fost mulți care ne-au fost alături și care au crezut în noi! Promit că nu o să ne oprim aici, o să muncim mai tare, mai mult, să devenim pe zi ce trece mai rapizi!”, a relatat, printre altele, antrenorul Bogdan Stănescu.

Mihaela Hogaș a participat la Jocurile Olimpice de tineret de la Lillehammer din 2016, în probele de 500, mass-start și sprint echipe multinaționale, probă în care a obținut medalia de bronz.  

Pentru calificarea la Jocurile Olimpice, în proba de mass-start, s-a luptat și Cosmin „Mex” Nedelea. El a participat în premieră, în acest an, la Campionatul European în proba de mass-start.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button