Corona Braşov, meci nebun la Sala Sporturilor. Braşovenii şi-au învins fostul antrenor

Corona Braşov a reuşit aseară o victorie importantă în Divizia A1 la volei masculin, 3-1, pe seturi 25-20, 26-24, 20-25, 25-23, cu Rapid Bucureşti, una dintre formaţiile cu pretenţii de titlu în acest sezon.
A fost duelul cu fostul antrenor al Coronei Braşov, Laurenţiu Lică, omul care a adus sub Tâmpa titlul şi Cupa României.
Duelul a fost unul electrizant, cu finaluri de set de infarct şi cu o revenire incredibilă a braşovenilor în actul 4.
Corona Braşov, meci nebun la Sala Sporturilor. Braşovenii şi-au învins fostul antrenor
Primul set nu a avut istoric, fiind dominat de formaţia antrenată de Maurizio Castellano şi Florin Bălhăceanu. Manşa a doua a fost echilibrată până la final, Corona Braşov impunându-se cu 26-24, după 4 puncte consecutive, 3 reuşite pe serviciul lui Ştefan Lupu, de la 22-24. Setul 3 al oaspeţilor, care s-au impus fără emoţii, cu 25-20. Manşa a patra a fost una nerecomandată cardiacilor. Oaspeţii s-au desprins pe final la 23-19 şi totul părea jucat. Ai noştri au crezut însă în şansa lor, au ajuns la 20-23 şi au urmat 5 puncte consecutive pe serviciul lui Petar Visic care au declanşat fiesta.
„Am fost aproape să ne facem viaţa dificilă. Ştiam că vom întâlni un adversar puternic. S-a văzut şi pe teren. Mă bucur că am reuşit să revenim în joc exact când a trebuit. Faptul că Mihai Popovici a lipsit, fiind accidentat, a complicat puţin situaţia. «Maşinăria» începea să funcţioneze, dar ne adaptăm. Le mulţumesc suporterilor care au fost alături de noi şi ne-au încutajat. Fără ei, deznodământul nu era acelaşi.
Mai avem un meci foarte important la Steaua. Ne dorim să câştigăm şi să recuperăm punctele pierdute în startul sezonului. Echipa a crescut de la meci la meci. Am spus-o de la început, e greu când ai mulţi jucători noi dureză puţin şi trebuie răbdare. Noi, banca tehnică, o avem, sper că şi fanii o vor avea”, a declarat la final antrenorul secund al echipei Corona Braşov, Florin Bălhăceanu.
Petar Visic, omul pe serviciul căruia au venit ultimele puncte din setul 4, a punctat: „După primele două seturi, ei au reuşit să se stabilizeze în preluare şi a fost mai greu să îi blocăm. Şi noi am început să facem multe greşeli. Sunt bucuros însă că am reuşit să întoarcem setul 4, în care ei au condus cu 23-19. Sunt mândru de echipă. La 20-23, când am intrat la serviciu, m-am gândit doar că nu vreu să pierdem acel set”.
FOTO: Facebook Corona Braşov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






