Corona Braşov, meci crucial cu Rm. Vâlcea

Corona Braşov va avea o perioadă aglomerată, trupa antrenată de Bogdan Burcea urmând să joace 3 meciuri în această săptămână.
Primul duel va fi cel cu SCM Rm. Vâlcea, din Liga Florilor, programat astăzi, de la ora 15.00, la Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi”.
Corona Braşov, meci crucial cu Rm. Vâlcea
Partida este una crucială pentru Corona Braşov, în lupta pentru un loc european la finalul sezonului. Cu 14 puncte, echipa de la poalele Tâmpei ocupă locul 3 în clasament, însă lupta pentru poziţiiile care duc în Europa este una strânsă, diferenţele din ierarhie fiind mici până la locul 8. Corona Braşov este urmată de Dunărea Brăila (12 p), viitoarea formaţie a antrenorului Bogdan Burcea şi a câtorva dintre handbalistele care acum joacă la Braşov, Rm. Vâlcea, CSM Slatina – ambele cu 11 p, Rapid Bucureşti şi Minaur Baia Mare – ambele cu 10 p.
După meciul cu Rm. Vâlcea, Corona va juca la Galaţi, miercuri, pentru ca duminică braşovencele să debuteze în EHF European League, acasă, cu Dijon.
„Vor fi 3 meciuri dificile. Rm. Vâlcea a evoluat destul de bine în ultimele etape, joacă în viteză, are o apărare agresivă. Va trebui să ne autodepăşim dacă ne dorim un rezultat pozitiv. Va urma partida de la Galaţi, cu cel mai accesibil adversar din această serie, partidă pe care trebuie să o tratăm cu seriozitate. Apoi, vom debuta în cupele Europene cu Dijon, echipă care reprezintă şcoala franceză de handbal. Îmi doresc foarte mult să debutăm cu dreptul şi să obţinem victoria”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea, conform Facebook Corona Braşov.
FOTO: arhivă Facebook Corona Braşov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






