Sport

Corona Brașov, MALAXOR de bani publici! Hochei, handbal, fotbal…

 

Auditul de la CSM Corona scoate la iveală sumele mari de bani cheltuite de secțiile principale ale grupării susținute în foarte mare parte din bani publici. Este vorba de hochei, handbal și fotbal.

Potrivit Fanatik.ro, secția de hochei a Coronei a cheltuit circa 5 milioane de euro în ultimii 5 ani, cu mult peste bugetele formațiilor adverse din Campionatul Național, dar și din Erste Liga. Unii dintre stranierii „lupilor” aveau și salarii de 12.500 de euro pe lună…

În acest sens, primarul Allen Coliban a relatat: „Vrem să avem performanță în hochei la Brașov, dar trebuie să găsim căile cele mai bune”.

Echipa de handbal feminin a Coronei, retrogradată în Divizia A după mediatizatul scandal de dopaj, are un buget de… Liga Națională, sursa citată punctând că nici o handbalistă din cadrul lotului nu are un salariu mai mic de 7.000 de lei pe lună, iar antrenoarea Simona Gogârlă ar câștiga dublu.

Asupra acestui aspect, Allen Coliban a punctat: „Sunt câteva situații ciudate, pentru că sunt unele contracte sportive care au fost făcute de așa natură încât sa fie aproape imposibilă rezilierea unilaterală. Prin urmare, din nou câteva probleme, câteva favoritisme, câteva lucruri tratate cu dublă măsură din perspectiva contractelor”.

Apoi, echipa de fotbal Corona Brașov, lider în Seria a 5-a din Liga 3, a cheltuit anul trecut 600.000 de euro, așa cum a informat Fanatik, visul neîmpărtășit al fostului edil, George Scripcaru, fiind de a duce gruparea în primul eșalon, în cel mai scurt timp, iar apoi să-i „transfere” brandul FC Brașov, aflat în proprietatea Primăriei.

 
Prin comparație, conform sursei citate, SR Brașov, formația fanilor „stegari”, care activează tot în aceeași serie din Liga 3, ar fi consumat doar 75.000 de euro în 2020.
 
Și Fanatik.ro a scris că Adrian Szabo, coordonatorul secției de fotbal de la Corona, câștigă 9.800 de lei pe lună.

„La fotbal vom avea de luat o decizie în februarie (luna aceasta – n.a.). Dacă are sau nu are rost să investim bani publici într-o echipă care nu are foarte mulți suporteri și a fost creată mai degrabă dintr-un orgoliu al fostului primar sau ne oprim înainte să cheltuim sume însemnate din bugetul local. Decizia va avea în spate o dezbatere publică pe care va trebui să o luăm în prima jumătate a lunii februarie, până la reluarea campionatului”, a declarat Allen Coliban, potrivit sursei citate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button