Sport

CORONA BRAȘOV. Ion Crăciun, analiză după turneul de la Rm. Vâlcea

 

Corona Brașov a participat în acest week-end la turneul amical de la Rm. Vâlcea. 

Echipa noastră a pierdut primele două meciuri, 26-27 cu SCM Craiova și 25-26 cu HC Zalău. Apoi, Corona a reușit să învingă campioana SCM Rm. Vâlcea, 28-25.

„A fost un turneu care ne-a arătat foarte clar ce nu funcţionează cum ne dorim şi trebuie rezolvat în perioada următoare, dar pe de altă parte, au fost momente foarte bune care ar trebui să ne dea încredere în viitor. Cu siguranţă, echipa va arăta şi mai bine după ce se omogenizează ca grup şi  convingerea că în clipa în care vom fi în efectiv complet, ne vom prezenta şi mai bine. Doar de noi depinde cât de mult ne dorim şi cât de mult suflet punem pentru a forma această familie. În meciul cu Vâlcea fetele au arătat că se pot mobiliza foarte bine, că pot rezista la un ritm foarte alert de joc şi că pot chiar ele să impună acest rirm. Deşi nu am avut toată echipa în teren, şi nu am putut face multe schimbări, dorinţa fetelor a fost mare şi nu au cedat până nu au ieşit învingătoare de pe teren. Este foarte important să începem să prindem curaj, să avem şi rezultate bune şi să ne iasă multe lucruri în teren aşa cum ni le dorim. Asta va da elan echipei şi o va face să aibă altă exprimare în joc. Aceste fete au potenţial şi am încredetrea că vor înţelege că trebuie sâ funcţioneze ca o echipă pentru ca împreună să avem rezultatele pe care le dorim. Dacă în meciul câştigat cu Râmnicu Vâlcea mi-a plăcut ce am văzut, nu acelaşi lucru pot spune şi despre primele două jocuri, cu Craiova şi Zalău, în care au fost prea multe momente în care am renunţat la luptă. Asta trebuie eliminat rapid din jocul nostru, pentru că în campionat orice astfel de moment te poate costa puncte importante. Am însă încredere în echipă şi în oamenii cu care lucrez şi cred că împreună putem să facem în aşa fel încât să fim cât mai bine pregătiţi la startul sezonului”, a declarat antrenorul Ion Crăciun.

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. Handbalistele de la CORONA au ÎNVINS CAMPIOANA SCM Rm. Vâlcea

BRAŞOV. Handbalistele de la Corona au pierdut primul meci de la Rm. Vâlcea. Înfrângere la limită cu SCM Craiova


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare