Sport

CORONA BRAȘOV. Ioan Preda: „Aşteptăm mai mult de la jocul echipei”

 

Handbalistele de la Corona Brașov nu au avut cel mai bun start posibil în Liga Națională, pierzând deja un meci, surprinzător, la Cluj, în fața unei echipe care nu poate emite pretenții la clasarea pe o poziție în partea superioară a ierarhiei. 

Despre startul campionatului, președintele secției de handbal de la Corona, Ioan Preda, a comentat: „Din punct de vedere al rezultatelor, fetele sunt în grafic cu ceea ce le-am transmis după eşecul de la Cluj. Obiectivul este să câștige 12 puncte din confruntările cu HCM Roman, SCM Craiova, CSM Ploieşti şi CSM Unirea Slobozia. Am câştigat deja două dinte aceste meciuri. Totuși, trebuie să spun că, deși rezultatele ne mulţumesc, aşteptăm mai mult de la jocul echipei. Încă nu suntem acolo unde ne dorim să fim, dar avem încredere că de la meci la meci lucrurile vor sta mai bine. Trebuie să avem răbdare, dar în acelaşi timp trebuie să fim atenţi să nu mai pierdem puncte importante. Urmează două meciuri grele. Atât Ploieştiul cât şi Unirea Slobozia dispun de loturi puternice, dar noi trebuie să ne îndeplinim obiectivul și să luăm maximum de puncte din aceste dueluri”.

Altfel, Ioan Preda a menționat că promovarea junioarelor în echipa mare reprezintă un alt obiectiv major: „Ne dorim să evităm orice pas greşit, dar nu vom renunţa la proiectul nostru de a promova la echipa mare, junioarele crescute în pepiniera proprie. Mă bucur că la Craiova a intrat foarte bine Daciana Hosu care a jucat o mare parte din repriza a doua, la fel şi Ana Maria Berbece – care a înscris de trei ori. Și Cristina Creţu a avut o prestaţie bună, dar cel mai tare m-a bucurat să văd că în anumite momente ale jocului am avut în teren trei junioare şi cu toate acestea a câştigat meciul. Asta ne dă speranţe că acest proiect în care grupele de junioare ocupă un rol extrem de important dă roade”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button