CORONA BRAȘOV. Investigare legată de un meci fictiv!…
În urma apariției materialului DOCUMENTE ÎN FALS vizând CORONA BRAȘOV! Cine se face vinovat?!…, la solicitarea noastră, am primit punctul de vedere al CSM Corona Brașov referitor la identificarea unor nereguli privitoare la organizarea unor meciuri de hochei în perioada 2018/2019/2020.
Astfel, CSM Corona Brașov a precizat:
Va aștepta un punct oficial de vedere al Federației Române de Hochei, organizatorul oficial al meciurilor din campionatele naționale de hochei ale României. Federația este organismul responsabil pentru verificarea corectitudinii organizării meciurilor și este cea care trebuie să ofere detalii lămuritoare legate de aspectele de incorectitudine sesizate de corpul de control al Ministerului Sportului.
Intern, clubul va demara o acțiune de investigare legată de meciul fictiv din sezonul 2019-2020 în care apare și numele clubului CSM Corona Brașov pentru a verifica ce s-a întâmplat cu exactitate. În aceea perioadă clubul avea o altă conducere.
Meciurile din sezonul 2018-2019 în care apare numele ASC Corona 2010 implică o structură sportivă dizolvată și lichidată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.