CORONA BRAȘOV. Înțelegere cu Grude în Cupa EHF!!!
În primul tur preliminar al Cupei EHF la handbal feminin, echipa brașoveană Corona va întâlni gruparea bosniacă HZRK Grude.
După discuții între oficialii celor două combatante, s-a decis ca ambele meciuri să se dispute în Sala Sporturilor „D. P. Colibași” din orașul de la poalele Tâmpei, în datele de 9 și 10 septembrie, de la orele 18.00.
În caz de calificare, Corona va juca în faza următoare cu învingătoarea dintre formațiile Bietigheim (Germania) și Naisa Niș (Serbia).
„Este foarte bine că răspunsul celor de la Grude a fost unul pozitiv. Faptul că vom începe noul sezon cu două meciuri acasă, în faţa publicului de la Braşov care este cu adevărat extraordinar, ne va da o notă de încredere. Abia aşteptăm să ne revedem în sală. Trebuie să tratăm foarte serios cele două partide şi să facem totul pentru a oferi oamenilor un spectacol frumos. Nu ştim foarte multe despre echipa adversă, dar cu siguranţă vom culege informaţii şi vom pregăti meciurile cât mai bine”, a declarat antrenoarea Coronei, Mariana Târcă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.