Corona Braşov, executată de sistem

Corona Braşov a pierdut finala Campionatului Naţional, 1-2, cu ACSH Gheorgheni, la capătul unii turneu Final Four, o ruşine pentru hochei, inventată de noua conducere a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. Probbail, este o premieră în hocheiul mondial, ca o campioană să fie desemnată în urma unui singur meci. În toate campionatele care se respectă există un playoff. Inclusiv vecinii maghiari, care au echipele şi în Erste Liga, au avut un playoff pentru desemnarea campioanei Ungariei. Noua conducere a FRHG nu a reuşit să facă acest lucru.

Apoi, Corona Braşov, campioana en-titre înaintea acestui Final Four şi câştigătoarea sezonului regulat, a fost executată. Deşi au câştigat sezonul regulat, „lupii” au fost programaţi să evolueze în a doua semifinală, sâmbătă seară, de la ora 21.00. Pentru a compara exact, în turneul final al Cupei României, câştigătoarea primei faze, ACSH Gheorgheni, a jucat prima semifinală. Acum, campioana sezonului regulat, Corona Braşov, nu a avut acest avantaj, de a juca mai devreme în prima zi.
În ceea ce priveşte finala, a fost un arbitraj cu tentă, cu decizii într-o singură direcţie, Siko Levente şi Andre Attila având o prestaţie slabă, cu eliminari gratuite, venite în urma unor simulări, cu interpretări total diferite ale unor faze identice, în funcţie de tabăra implicată.

Din informaţiile noastre, clubul braşovean a solicitat arbitri străini pentru acest meci, dar FRHG a refuzat, încă o situaţie care ridică semne de întrebare.
În final, ACSH Gheorgheni s-a impus cu 2-1 şi a cucerit primul titlu din istoria clubului.
Rămâne însă pata pe blazonul unei federaţii care nu a fost în stare să organizeze un playoff şi care a dezavantajat campioana en-titre şi câştigătoarea sezonului regulat.
Corona Braşov. Semnal de alarmă
Pentru Corona Braşov, club care are greşelile lui, făcute înainte de startul sezonului, trebuie să fie un semnal de alarmă. Conducerea secţiei trebuie să construiască o echipă care să se poată bate cu şanse, indiferent de piedicile care îi sunt puse. Bugetul permite acest lucru, trebuie doar ca hocheiul să fie tratat cum merită în acest club.
FOTO: © Daniel Maximilian Milata Maxim’s Sports
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


[…] vu. Corona Braşov a pierdut în această seară, 1-4, prima confruntare din seria cu ACSH Gheorgheni, din […]