CORONA BRAȘOV. Ekaterina Vetkova: „Echipa noastră are ambiții mari pentru acest sezon”
Ekaterina Vetkova este cea mai importantă jucătoare transferată în această vară de Corona Brașov. Rusoaica de 31 de ani a cucerit titlul mondial cu reprezentativa țării ei în 2009, cu un an înainte obținând „bronzul” european. Vetkova are și două trofee în Liga Campionilor, în 2008 cu Zvezda Zvenigorod și în 2016 cu CSM București.
Din cauza unor probleme cu viza, pivotul care în precedentele două sezoane a evoluat în Franța, la Toulon, nu a putut ajunge la reunirea echipei brașovene. Vetkova s-a alăturat lotului condus de antrenorul Ion Crăciun miercuri.
„Am avut o senzație plăcută în momentul în care am ajuns la Brașov. Pentru mine este o nouă echipă, ambiții noi și abia aștept să înceapă sezonul. La momentul acesta cred că totul este în regulă pentru mine şi sper ca aşa să stea lucrurile şi pe viitor. Am ales Brașovul pentru că știu echipa aceasta de când am jucat la CSM în România și am auzit numai lucruri bune despre ea. Este un club serios, cu o istorie mare și cred că am făcut alegerea cea mai bună. Încă nu le știu prea bine pe colegele mele, abia le-am cunoscut. Dar m-au primit bine, atmosfera este prietenoasă și cred că echipa noastră are ambiții mari pentru acest sezon”, a declarat Ekaterina Vetkova.
Ekaterina Vetkova a mai evoluat în Liga Națională în 2012, la Oltchim Rm. Vâlcea și între 2014 și 2016, la CSM București, cucerind de trei ori titul. „Cred că nivelul campionatului românesc este unul ridicat, cu echipe care se luptă pentru un loc pe podium. Știu că ne vom întâlni cu CSM, cu Vâlcea sau cu alte echipe bune și pot spune de pe acum că ne vom lupta de fiecare dată, în fiecare meci. Știu că vom juca chiar în etapa a doua cu CSM dar ne pregătim, vom studia jocul lor și vom da tot ce avem mai bun”, a adăugat Ekaterina Vetkova.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.