Sport

Corona Brașov, echipa păcii: numai cine nu vrea nu ne bate

 

Etapa a XVI-a a Ligii Naționale de handbal feminin a programat duelul între Universitatea Cluj și Corona Brașov. A fost un nou meci în care echipa brașoveană a întâlnit ultima clasată (după umilința pe teren propriu, din etapa trecută, cu CSM Slatina) și din nou a părăsit terenul învinsă (31-32), după încă o partidă în care ne întrebăm de ce unele jucătoare ale Coronei au fost sau sunt selecționate în echipa națională. Pentru că asemenea handbaliste nu fac decât să transforme într-o durere de dinți orice meci în care evoluează.

Am înțeles: Costică Buceschi nu le antrena (și asta așa e!), au avut probleme feminine, s-au format „bisericuțe” în vestiar, unele sunt cu gândul la viitoarele echipe, antrenorii sunt sub nivelul cerut de o competiție în care mai toate echipele s-au întărit… dar chiar așa??? D-lor Curițeanu și Dobrescu, să te bată o echipă antrenată de omul de la junioarele Coronei? Și să te bată cu doar 12 jucătoare pe bancă?

Cel mai sugestiv episod din meci a fost cel în care, o repriză întreagă, antrenorii și jucătoarele cu nume ale Coronei nu au reușit nici să se apere – practic, orice șut pe poarta noastră a fost gol – nici să contracareze apărarea foarte avansată a Clujului. Cum poți să te numești jucătoare de echipă națională, când abuzezi de driblinguri în atac (ceea ce nu se mai face de 10 ani în handbal) și mingea îți este furată din dribling sau pasezi la intercepție ori în aut? Și cum te poți numi jucătoare de top în campionat când habar nu ai – sau nu te interesează – să contracarezi jocul pe repunere rapidă al adversarelor, dându-le astfel ocazia unor goluri ușoare?

Nu vreau să dezvolt mai mult, deși s-ar putea face o analiză de manual legată de incompetența antrenorilor și de prestația unor jucătoare chipurile de top. Dar la ce joc arată Corona de câteva etape, conducerea secției de handbal (al cărei președinte am aflat că nici măcar nu mai dă pe la club) ar trebui să-și pună foarte serios problema evitării retrogradării. Nu de alta, dar la ce jucăm acum, numai cine nu vrea, nu ne bate…

Dacă ar fi să găsesc ceva pozitiv în evoluția (mai corect spus involuția) acestei echipe, ar fi prezența și reușitele Laurei Chiper, Marilenei Neagu, Cameliei Hotea, Sorinei Târcă și Dariei Bucur. Jucătoarele noastre, cele care iubesc Brașovul și știu ce înseamnă fenomenul handbalistic pentru noi, brașovenii. Și, până la urmă, că pierdem sau câștigăm, prefer s-o facem cu jucătoarele noastre, cele despre care știm că inima lor bate pentru Brașov. Oricum, cred că prietene ale handbalistelor precum Teodora Bloj, Andreea Chiricuță, Laura Popa, Timeea Tătar și încă vreo două nu mai, în mod normal, au ce cauta în lotul Coronei sezonul viitor, cel puțin dacă conducerea clubului nu este masochistă. Au venit, au luat banii, ne-au arătat de ce sunt în stare, ne-au făcut să ne simțim umiliți, gata, la revedere!

Dacă e să ne luptăm pentru evitarea retrogradării, măcar s-o facem cu acele sportive care luptă, nu se distrează când adversarele au 3-4-5 goluri avans! Nu știu dacă e posibil, în termeni regulamentari, dar chiar mi-aș dori să le văd jucând împreună, în Liga Națională, în etapele care au rămas, pe Laura Chiper, Marilena Neagu, Sorina Târcă, Daria Bucur, Daciana Hosu, Cristina Crețu, Claudia Lăcătuș, Oana Căprar, Iulia Tăbăcaru, Andreea Corban, Patricia Zainea, Roxana Judele, Anda Hăgean, Diana Postăvaru… Măcar am ști că jucăm pe mâna noastră. Restul așa-ziselor vedete… ducă-se de unde au venit!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button