Sport

CORONA BRAȘOV. Dragoș Dobrescu: „Vrem să terminăm pe un loc cât mai bun”

 

Două formații fără obiective în acest final de sezon, Corona Brașov și CSM Roman, ocupantele pozițiior 7, respectiv 8, se vor duela mâine, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, în etapa a 21-a a Ligii Naționale la handbal feminin.

„Din păcate, nu mai avem o miză, pentru că am ratat calificarea în cupele europene, dar vrem ca în etapele care au rămas să demonstrăm că în ciuda acestor lucruri, echipa aceasta are valoare şi poate arăta altceva în teren. Nu va fi un meci uşor. Ne aşteptăm la o partidă dificilă, mai ales că Romanul ne-a pus probleme în turul campionatului. Este clar că, la fel ca şi noi, şi ele îşi doresc să termine sezonul pe un loc bun şi având în vedere că sunt în spatele nostru în clasament, se anunţă un meci interesant. Am urmărit adversarul, ştim la ce să ne aşteptăm şi sper ca în timpul partidei să reuşim să ne facem jocul şi la final să ieşim de pe teren învingătoare”, a declarat antrenorul Dragoș Dobrescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare