Sport

Corona Brașov, două teste cu SCM Craiova la Sala Sporturilor. Doar unul va fi cu porţile deschise

Corona Brașov va juca, la finalul săptămânii, două partide amicale cu SCM Craiova. Vor fi singurele confruntări pe care formaţia antrenată de Bent Dahl le va avea în această perioadă de pregătire la Sala Sporturilor.

Corona Brașov, două teste cu SCM Craiova la Sala Sporturilor. Doar unul va fi cu porţile deschise

Primul meci va avea loc vineri seară, la ora 18.00, la acest duel accesul fanilor urmând să fie permis. Intrarea va fi liberă.

Corona Brașov | MyTex.ro
FOTO: Facebook Corona

„Meci cu porțile deschise pentru echipa de handbal senioare a Coronei!

În al doilea meci amical realizat (exprimarea este a celor care se ocupă de pagina de Facebook a clubului – n.r.) în perioada de pregătire a echipei, CSM Corona Brașov întâlnește SCM Craiova, vineri, 31 iulie 2026, de la ora 18:00!

Vă așteptăm alături de noi în număr cât mai mare pentru prima prezentare a echipei!

Haideți să le întâlniți pe jucătoare și să ne bucurăm împreună de handbal.

Intrarea este liberă”, se arată pe pagina de Facebook Corona Braşov.

A doua confruntare este programată sâmbătă dimineaţă, dar se va disputa cu porţile închise.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google