CORONA BRAȘOV. Două jucătoare importante și-au prelungit contractele. „Urmează să semnăm și cu restul fetelor. În 2-3 ani vrem să câștigăm titlul în Liga Națională”
Două dintre jucătoarele importante de la Corona Brașov și-au prelungit contractele care expirau la finalul acestui sezon. Astfel, Laura Chiper a semnat până în 2019, iar Andreea Pricopi, până în 2018, cu opțiune de prelungire. Conform oficialilor grupării brașovene, și celelalte fete ale căror înțelegeri expiră în 2017 vor semna prelungirile.
Bondar, Briscan, Cartaș, Ciuciulete, Dedu, Dincă, Hotea, Mârcă, Neagu și Țăcălie sunt celelalte handbaliste ale căror contracte expiră în 2017.
„Am demarat discuțiile cu toate jucătoarele care sunt la final de contract. Am semnat cu cea mai importantă handbalistă a noastră, Laura Chiper, care este și extrema Naționalei. Ea și-a prelungit înțelegerea până în 2019. Și Andreea Pricopi a semnat până în 2018, cu drept de prelungire. Ne bucură faptul că fetele vor să rămână la Brașov. Și cu restul fetelor negociem, toate și-au exprimat dorința de a continua. Este o dovadă că această echipă va avea continuitate, că suntem un club serios, unde se dorește performanță. Obiectivul pentru acest sezon este clasarea pe podium. Chiar dacă momentan nu suntem în grafic, mai sunt meciuri de jucat. Cu siguranță, vom reuși să recuperăm punctele pierdute. Apoi, avem și o strategie pe termen lung și ne dorim ca în 2-3 ani să câștigăm titlul. Este un proiect ambițios, dar suntem convinși că se poate realiza. Avem o conducere tehnică foarte bună și vom încerca să facem și transferuri. Să aducem jucătoare valoroase lângă ce avem la ora actuală și să reușim ce ne-am propus, câștigarea titlului în 2-3 ani”, a declarat președintele ASC Corona Brașov, Liviu Dragomir.
După cum se știe, Consiliul Director al ASC Corona Brașov a impus ca obiectiv pentru echipa de handbal feminin câștigarea a cel puțin nouă puncte din ultimele patru jocuri din acest an. Cum meciul cu Brăila a fost pierdut, echipa antrenată de Mariana Târcă și Dumitru Berbece trebuie să se impună în următoarele trei dispute, cu Unirea Slobozia, SCM Craiova și CSM Ploiești.
„Acest obiectiv pe termen scurt rămâne în picioare. Am vrut să le transmitem fetelor că ne dorim să facem performanță”, a adăugat Liviu Dragomir.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.