Corona Braşov, doar un set la Galaţi. „Nu e suficient”

Corona Braşov a pierdut, 1-3 (17-25, 25-21, 20-25, 23-25), confruntarea din deplasare cu Arcada Galaţi, din runda a 21-a a Diviziei A1 la volei masculin.
„Am început slab. În meciurile tari, începem slab. Apoi, în setul 2 am intrat foarte bine, am avut cadenţă, am avut consitenţă. A fost suficient sa punem puţină presiune şi cei de la Arcada au facut multe greşeli. A apărut însă accidentarea lui Kantor, sper să nu fie ceva grav şi a trebuit să improvizăm puţin. Nu a fost uşor. Ne-am fi dorit victoria sau măcar un punct, să plecam cu ceva de la Galaţi. Un set pentru noi nu e suficient, dar trebuie să ne refacem repede şi să câştigăm în ultima etapă a sezonului regulat, cu Baia Mare”, a declarat antrenorul Laurenţiu Lică pentru Facebook Corona Braşov.
Cu 41 de puncte, Corona Braşov e pe locul secund şi va avea nevoie de un punct din meciul din ultima etapă cu Ştiinţa Explorări Baia Mare pentru a intra în playoff de pe această poziţie. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi”.
FOTO: Facebook Corona Brasov, Sportul Ilustrat
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

