CORONA BRAȘOV. Costică Buceschi, înainte de debutul în Liga Națională de handbal feminin: „Echipa este în formare, trebuie să înţeleagă toată lumea acest lucru”
Corona Brașov joacă mâine, de la ora 19.30, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, primul meci oficial în noul sezon al Ligii Naționale de handbal feminin.
Formația de la poalele Tâmpei se va duela cu una dintre contracandidatele la un loc pe podium în acest an competițional, HCM Rm. Vâlcea, grupare care s-a întărit serios în această vară.
„Va fi un meci foarte greu. Întotdeauna, primele partide oficiale sunt dificile. Ambele echipe au făcut multe schimbări la nivelul loturilor şi la nivelul băncilor și au ca obiectiv o clasare cât mai bună. Din acest punct de vedere, cred că meciul va fi unul tare, foarte greu, atât pentru noi, cât şi pentru adversari. Sperăm să câştigăm, pentru că vrem să începem cu dreptul. Ne-ar ajuta și pentru moral, în perspectiva următoarelor jocuri. Nu am văzut Vâlcea până acum, am doar informaţii. Ne pot surprinde, întrucât au handbaliste noi şi foarte multe straniere. Primele jocuri sunt dificile tocmai pentru că avem informaţii puţine, dar odată ce etapele se vor succeda, vor apărea şi meciurile televizate şi ne va fi mai uşor să contracarăm jocul adversarelor. Cred că şi ei au aceeaşi bază de date ca noi, destul de săracă, dar sperăm că noi, jucând şi acasă să reuşim să luăm punctele. Fac un apel şi la public să ne ajute, pentru că avem nevoie de sprijinul fanilor. Fetele au nevoie de susţinere în acest început de campionat şi sunt convins că dacă vor simţi publicul alături vor juca mult mai bine. Echipa este în formare, trebuie să înţeleagă toată lumea acest lucru, sunt jucătoare care individual sunt foarte bune, dar până vor ajunge să joace colectiv mai trebuie să treacă o perioadă. Trebuie să avem răbdare, rezultatele vor apărea, dar acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. Cred că undeva la sfârşitul anului echipa acesta se va apropia de nivelul ei maxim. Totuși, avem nevoie de rezultate şi de puncte pentru a ne bate la locurile fruntaşe. Avem stabilite obiective clare pentru acest sezon, dar dar acestea au fost impuse doar prin prisma jucătoarelor, ca valoare individuală. Pentru ca o echipă să ajungă la rezultatele impuse de conducere trebuie să aibă mai mult timp de omogenizare. Am venit la Braşov să facem performanţă, braşovenii şi cei din conducere sunt obişnuiţi cu acest lucru şi, atât eu cât şi jucătoarele sperăm să ne ridicăm la nivelul celorlalte echipe care au reuşit să se claseze pe podium sau să se califice în cupele europene”, a declarat tehnicianul Costică Buceschi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.