CORONA BRAȘOV. Concluzii după cantonamentul de la Lăzarea. Pregătire cu unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din Europa
Handbalistele de la Corona Brașov au început pregătirea pentru noul sezon cu un cantonament în județul Harghita, la Lăzarea, unde tehnicienii au pus accentul pe partea fizică, dar au inclus și antrenamente cu mingea în sală.
„În mod sigur acest cantonament ne-a ajutat foarte mult şi pentru acest moment al pregătirii, pot spune că ne-am atins obiectivul. În primul rând am stat mai mult timp împreuă şi am reuşit cu ajutorul Soniei Zidaru, care este psihologul clubului, să ne apropiem mai mult şi să ne arătăm altfel unii altora. În prima parte a cantonamentului, am avut parte de activităţi care ne-au destins pe toţi. Le-am văzut pe fete în posturi diferite de cum le cunoşteam noi iar asta cu siguranţă ne va ajuta în viitor. O astfel de perioadă te pune în situaţia de a te apropia mai mult de cei cu care lucrezi, şi asta, fără discuţie, va uni şi mai tare echipa. Unitatatea grupului este extrem de importantă şi poate nu ar fi rău să dăm mai multă atenţie şi acestui aspect care contează, mai ales într-un sport de echipă. Avem o formație tânără, o echipă frumoasă, iar fetele au arătat în acest cantonament disponibilitate la efort. S-au implicat în antrenamente foarte bine şi au reuşit să facă să fiu mulţumit pentru acest moment la care suntem acum. Evident că mai avem mult de muncă în această vară pentru a fi acolo unde îmi doresc, dar cred că vom reuși. Este foarte important pentru mine ce mi-a transmis echipa prin implicarea în pregătire”, a punctat antrenorul Ion Crăciun.
Frank Kuhn, unul dintre cei mai apreciaţi antrenori pe pregătire fizică din Europa, a lucrat cu jucătoarele de la Corona, tehnicianul Ion Crăciun punctând: „Am numai cuvinte de laudă şi mă bucur că am avut parte de prezenţa lui Frank Kuhn. Este un profesionist iar asta se vede imediat. Pe lângă testările pe care le-a dat fetelor şi antrenamentele pe care le-a condus împreunpă cu Marius Novanc, am stat mult de vorbă şi deşi eu nu sunt un tip pe care îl convingi uşor, acest om m-a convins cu argumente de ce trebuie să implementăm un anumit program de antrenamente. Am mare încredere că ne va fi de un real ajutor şi că prin colegul meu Marius Novanc, cel care se va ocupa şi de partea de pregătire fizică, fetele vor avea mereu un tonus bun”.
Handbalistele de la Corona se vor întoarce la Brașov marți, iar pe 19 aprilie vor susține primul test, cu SCM Rm. Vâlcea.
Liga Națională de handbal feminin va debuta pe 31 august, Corona urmând să joace la București, cu Rapid. Apoi, în primul joc pe teren propriu din noul sezon, echipa noastră va întâlni Dunărea Brăila.
„Pare uşor, când spui că începem cu Rapid, o nou promovată, dar eu nu cred că e chiar aşa, pentru că şi ei s-au întărit în această vară. Apoi avem meci cu Brăila, o altă formaţie care a făcut ceva achiziţii vara asta. Una peste alta, pe noi trebuie să ne intereseze să intrăm cu dorinţa de a da ce avem mai bun, fără să conteze ce nume are echipa din faţa noastră. Doar cu o abordare profesionistă putem să realizăm ceea ce ne propunem”, a menționat Ion Crăciun.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.