Sport

CORONA BRAȘOV. Ce a stabilit Consiliul Director. Obiectivul trasat echipei de handbal feminin pentru ulitmele patru meciuri din 2016

 

Reunit astăzi, Consiliul Director al clubului Corona Brașov a stabilit un obiectiv pe termen scurt pentru echipa de handbal feminin.

Astfel, gruparea antrenată de Mariana Târcă și Dumitru Berbece trebuie să obțină cel puțin nouă puncte din următoarele patru partide, în care adversare vor fi Dunărea Brăila (acasă), Unirea Slobozia (deplasare), SCM Craiova (a) și CSM Ploiești (d).

După aceste patru meciuri va urma pauza de iarnă, timp în care Naționala va participa la Campionatul European din Suedia, ultimele două meciuri din turul Ligii Naționale, cele cu Universitatea Cluj și CSM București, urmând să aibă loc în 2017.

„Aşa cum se ştie, ne-am reunit în Consiliul Director pentru a analiza ce se întâmplă la echipa de handbal, pentru că jocul echipei şi rezultatele nu mulţumesc pe nimeni. Am trasat un obiectiv pentru următoarele patru etape, cucerirea a cel puţin 9 puncte, urmând ca în iarnă să luăm deciziile care se impun. Am purtat o discuţie şi cu fetele, acum aşteptăm răspunsul lor pe teren”, a declarat Liviu Dragomir, preşedintele clubului Corona. 

CITEȘTE ȘI: 

CORONA BRAȘOV. Conducerea tace, echipa feminină de handbal este în criză!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button