Corona Braşov, cantonament în Grecia

Corona Braşov, cantonament în Grecia. Handbalistele de la Corona Braşov se vor reuni pe 14 iulie la Braşov pentru a începe pregătirile.
Pe 14 şi 15 iulie este programată vizita medicală. Apoi, pe 17 iulie se va pleca într-un cantonament de 10 zile în Grecia, la Drama.
„Este un loc pe care Bogdan Burcea îl cunoaşte foarte bine. A mai fost acolo. Echipa va avea cele mai bune condiţii. Au fost mai multe variante de cantonament şi în ţară, şi în străinătate. Paradoxal, a fost mult mai ieftin acolo faţă de România”, a menţionat directorul adjunct al clubului braşovean, Silviu Prescorniţoiu.
După cantonamentul extern, handbalistele vor reveni la Braşov, ultima parte a perioadei de pregătire urmând să fie dedicată meciurilor test. Conducătorii braşoveni au anunţat surprize pentru luna august, ceea ce ar putea însemna un turneu puternic la Braşov.
Primele meciuri oficiale vor fi la Supercupa României, unde, în semifinale, Corona se va duela cu Gloria Bistriţa.
Corona Braşov, cantonament în Grecia. „Lotul la handbal feminin este complet, nu cred că vor mai apărea surprize”
„Lotul la handbal feminin este complet, nu cred că vor mai apărea surprize. Staff-ul tehnic a avut mână liberă. Este un lot competitiv, echilibrat. Avem şi bancă bună. Vor fi meciuri multe. Partidele din Europa le vom începe în ianuarie, până atunci ne vom axa pe campionat. E clar că, după ce s-a întâmplat sezonul trecut, toţi ochii vor fi pe noi. Supercupa va fi primul test adevărat înainte de începerea sezonului”, a adăugat Silviu Prescorniţoiu, care a menţionat că Mariana Târcă nu va veni la Corona Braşov.
FOTO: tuktuk.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

