CORONA BRAȘOV. Brașovencele pleacă mâine spre Polonia pentru cele două meciuri cu Pogon Szczecin. Burcea: „Vom face totul pentru a obține calificarea”

Corona Brașov va disputa la finalul acestei săptămâni cele două manșe ale confruntării cu Pogon Baltica Szczecin, din turul al treilea al Cupei EHF la handbal feminin. Cele două jocuri vor avea loc în Polonia, în „Azoty Arena” din Szczecin, sâmbătă, de la ora 17.00 și duminică, de la ora 16.00, Imediat după disputa de duminică, formația brașoveană va pleca spre România.
Cele două jocuri vor fi conduse de un cuplu de arbitri din Austria, format din Denis Bolic și Christoph Hurich, delegatul EHF fiind lituanianul Valdas Gecevicius.
Brașovencele vor pleca mâine dimineață spre Aeroportul „Henri Coandă”, de unde, la ora 13.00, vor decola spre Berlin. Apoi, drumul din capitala Germaniei până la Szczecin, 126 de km, va fi parcurs cu autocarul.
În campionatul din Polonia, Pogon Baltica Szczecin ocupă în acest moment poziția a treia, la egalitate de puncte, 15, cu Start Elblag, la două puncte în spatele liderului Lublin, având totuși un meci mai puțin disputat. În cele nouă partide disputate, Pogon Baltica Szczecin are șapte victorii, o remiză și o singură înfrângere.
„Sunt două meciuri pe care le așteptăm cu nerăbdare. Mergem în Polonia să obținem calificarea. Întâlnim o echipă fruntașă în campionatul Poloniei și nu va fi ușor. Trebuie să anihilăm punctele forte ale rivalelor, să facem două partide bune și să ne calificăm în faza următoare a competiției”, a declarat Cristina Zamfir.
La rândul ei, Andreea Pricopi a punctat: „Vor fi două meciuri dificile, care au o importanță deosebită pentru noi. Vom juca două partide în două zile și nu va fi ușor. Trebuie să ne adunăm, să trecem peste înfrângerea de la Brăila și să demonstrăm că putem face față și în cupele europene. Ne dorim să ajungem cât mai departe în Cupa EHF”.
În fine, antrenorul Bogdan Burcea a punctat: „Din informațiile pe care le avem, vom întâlni o echipă foarte bine organizată, care are ambiții mari în acest sezon al Cupei EHF. Din păcate, am putut urmări doar finala de anul trecut al Cupei Challenge, iar de atunci au apărut schimbări. Formația poloneză s-a întărit, are trei jucătoare noi, printre care și o braziliancă. Este o grupare care are meci de meci 11 jucătoare pe lista marcatoarelor, care dispune de două extreme foarte valoroase și care pune în valoare bine contraatacul. Vor fi două meciuri în mai puțin de 24 de ore. Sperăm să reușim încă din prima partidă să luăm o opțiune importantă pentru calificare, pentru a ne ușura misiunea în disputa a doua. Vom încerca să fructificăm fiecare șansă pe care o vom avea și vom face totul pentru a obține calificarea, pentru iubitorii handbalului din Brașov și pentru noi”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

