CORONA BRAȘOV. Bogdan Burcea: „Patru goluri nu înseamnă foarte mult în handbal. Vom lupta pentru calificare până în ultimul minut”
A doua manșă a confruntării Corona Brașov – Tus Metzingen, din semifinalele Cupei EHF la handbal feminin va avea loc mâine seară, de la ora 21.00, în „Paul Horn Arena” din Tübingen, sală cu o capacitate de 3.100 de locuri.
După primul meci, Corona are de recuperat un handicap de patru goluri, la Brașov, Metzingen câștigând cu 26-22. Deși echipa sa pornește cu șansa a doua, antrenorul Bogdan Burcea a comentat: „Patru goluri nu înseamnă foarte mult în handbal. Este o diferență care poate fi recuperată. Am insistat în această perioadă asupra a trei probleme, care ne-au adus multe necazuri în manșa tur. Nu vreau să spun mai multe, dar au fost trei aspecte la care am fost mult sub nota obișnuită. Promitem că mergem în Germania să luptăm până în ultimul minut pentru această calificare. Va conta mult modul în care vom aborda din punct de vedere psihic partida. Cum vom face față la presiunea publicului. Am avut destule meciuri reușite în deplasare. Am încredere în fete. Ne putem mobiliza și putem face un joc bun. Orice s-ar întâmpla, sunt mândru de ceea ce au realizat fetele până acum”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.