Sport

CORONA BRAȘOV. Antrenorul Dumitru Berbece și-a anunțat demisia

 

Instalat „principal” pe 9 ianuarie, în locul Marianei Târcă, Dumitru Berbece și-a anunțat astăzi demisia, după înfrângerea cu Măgura Cisnădie. 

„Cisnădie ne-a bătut pe dăruire și atitudine. Noi nu le-am avut. Am fost precipitați, ne-am grăbit. Nu am avut capul pe umeri. Lucruri pe care pe mine mă deranjează mult. Și din exterior sunt câteva aspecte. Trebuie să spunem ce se întâmplă la club. Știm foarte bine că s-au semnat doar trei contracte până acum. Denisa e plecată. Nu se știe cine mai rămâne și cine nu. Îmi pare rău că nu am dat drumul la mai multe fete să joace în această partidă. Să le pun pe bancă pe unele care nu mai au nici un drept să mai stea în echipa asta. Voi cere conducerii să le taie jucătoarelor toți bani până la finalul sezonului. Nu merită. Am ajuns să mă fluiere și pe mine lumea. De mâine nu mai vin la echipă, nu se poate așa. Să vină altcineva să antreneze. Conducerea nu îmi spune nimic, cele mai multe lucruri le aflu din exterior. Am rămas doar eu cu echipa. Ce să fac eu, să le spun că le fac eu contracte?!… Cu se să le atrag eu. Sunt și eu vinovat și răspunzător pentru această înfrângere, dar nu e corect cum se lucrează aici”, a răbufnit Dumitru Berbece în conferința de presă de după meci. 

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. Corona, încă o înfrângere umilitoare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare