Sport

CORONA BRAȘOV. Angajați terorizați, stresați, hărțuiți, cu Sindrom Stockholm… DESTĂINUIRILE noului director, Radu Miclăuș

  • miclaus.png

Radu Miclăuș (foto), directorul CSM Corona Brașov, nu se aștepta să găsească o așa situație… întunecată la gruparea susținută, cu preponderență, din banii Municipalității.

„Am de reparat foarte mult. În ultimii ani, managementul a fost dezastruos. Angajații erau stresați, terorizați de gândul (indus de unii?! – n.r.) că mă voi purta dur cu ei. Erau hărțuiți din mai multe puncte de vedere. Unii au ajuns chiar să sufere de Sindromul Stockholm (n.r. – vezi: sindromul-stockholm)”, a destăinuit Radu Miclăuș.

El a menționat că, până acum, nici un șef de secție nu a știut cât are bugetul alocat. Se adresa conducerii, să-i aprobe fiecare leu.

„În condițiile date, nici nu știai ce să faci”, a spus directorul CSM Corona, continuând: „În acest an, conform proiectului, fiecare secție va avea cel puțin un buget similar cu cel din 2021. Șefii se secție vor cunoaște, din prima, bugetul alocat. Vor avea o așa-zisă autonomie; trebuie să le ridic moralul, să poată lua singuri decizii… La hochei, de pildă, Arpad Mihaly nu a fost lăsat să se implice în relația cu FRHG, cu conducerea Erste Liga, la întocmirea contractelor, etc. Acum are mână liberă. Am încredere în el”.

Paradoxal, Miclăuș a aflat, în momentul sosirii la Corona, de relații contractuale în vigoare cu anumiți antrenori care nu mai erau acolo: „Cu Marius Novanc am rezolvat situaţia, lui Ion Crăciun i s-a reziliat contractul conform reglementărilor FRH. În plus, tot ce a reclamat la FRH, i s-a plătit. Mai sunt probleme cu Mariana Târcă, ea dând clubul în judecată, ca şi în cazul cu dopingul, în care a solicitat daune morale”.

Pe lângă Mariana Târcă, se știe, handbalistele Eliza Buceschi, Cristina Laslo și Iulia Timoshenkova au dat Corona în judecată, după ce au avut de pătimit în urma suspendărilor primite în scandalul cu încălcarea regulamentului antidoping.

„Vreau să dezvolt acest club, am pregătit în acest sens o strategie pe model occidental. La departamentul de marketing sunt două posturi disponibile. Le voi scoate la concurs. Apoi, îmi doresc să am săptămânal întâlniri cu mass-media, să organizez conferințe de presă. Până acum nu s-a putut, din cauza pandemiei”, a mai spus Radu Miclăuș.

CITEȘTE ȘI: CORONA BRAȘOV. ACUZE la adresa lui Emilian Cernica! Ce A RĂSPUNS fostul șef al secției de hochei…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare