Sport

CORONA BRAȘOV. 5 schiori alpini pentru FOTE 2021, trei pentru Mondialele de juniori!

 

Corona Braşov va da cinci schiori alpini României pentru FOTE şi alţi trei pentru Campionatul Mondial de juniori

Schiorii de la CSM Corona Braşov, Andrei Stănescu, Robert Mârţ şi Luca Dumitru, vor reprezenta Braşovul şi România la Festivalul Olimpic al Tineretului European, în vreme ce Irina Ghiţoc şi Dan Rotaru sunt rezervele României la această competiţie.

La Festivalul Olimpic al Tineretului European (European Youth Olympic Festival), competiţie care va avea loc în perioada 7-12 februarie 2021, în Finlanda, la Vuokatti, Andrei Stănescu, Robert Mârţ şi Luca Dumitru, toţi sportivi U18, vor concura în probele de slalom şi slalom uriaş.

De asemenea, clubul Corona se poate mândri cu faptul că are trei reprezentanţi la Campionatul Mondial de juniori din 2021, care va avea loc la Bansko, în Bulgaria. La această  competiţie, Braşovul va fi reprezentat de Diana Renţea, Hunor Szoke şi Andrei Stănescu, ei urmând să participe la toate probele, slalom, slalom uriaş, Super G şi coborâre.

Antrenorul coordonator al secţiei de schi alpin de la Corona Braşov, Emilian Focşăneanu, este încântat că Braşovul va avea atât de mulţi reprezentanţi în competiţii internaţionale şi este de părere că prezenţa la aceste întreceri reprezintă o şansă importantă pentru sportivii Braşovului şi ai Coronei să se remarce la nivel internaţional.

„Ne-am bucurat să aflăm că Federaţia Română de Schi-Biatlon a definitivat lotul pentru FOTE 2021 şi că CSM Corona Braşov are trei sportivi confirmaţi şi două rezerve. Am încredere în ei că pot obţine rezultate bune atât pentru Braşov şi pentru club, cât şi pentru România. Pentru nişte sportivi tineri, participarea la astfel de competiţii este un pas înainte şi au o şansă bună să se remarce pe plan internaţional. Pentru o pregătire cât mai bună a acestor competiţii, ne dorim să participăm la cât mai multe concursuri”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button