Sport

Cornel Puchianu, UN PUNCT în Cupa Mondială!!!

 

La Kontiolahti, în Finlanda, s-a desfășurat aseară o probă masculină de sprint (10 km) contând pentru Cupa Mondială de bialton.

În absența lui Martin Fourcade (Franța), care a declarat forfait cu puțin timp înainte de start, din cauza unei gastroenterite, victoria i-a revenit rusului Anton Shipulin – 23.51.6 (0), prima pentru el în actualul sezon al competiției elitelor. Podiumul a fost completat cu letonul Andrejs Rastorgujevs și francezul Quentin Fillom Maillet, ambii, de asemenea, fără greșeală în poligon.

Cu două ture de penalizare, norvegianul Johannes Thingnes Boe a sosit al 4-lea, în timp ce veteranul Ole Einar Björndalen (44 de ani) a ocupat locul 12.

Brașoveanul Cornel Puchianu (foto), sportiv legitimat la CSA Steaua – Centrul de sporturi de iarnă Predeal, s-a clasat al 40-lea, la o diferență de 1.38.5 (1) de învingător, acumulând, astfel, un punct în ierarhia generală a Cupei Mondiale. 

Ceilalți „tricolori” prezenți la start, George Buta și Remus Faur, au încheiat pe pozițiile 55 și 91, din 100 de concurenți.

Martin Fourcade continuă să conducă în clasamentul general al Cupei Mondiale, cu 834 de puncte. Al doilea, Johannes Thingnes Boe s-a apropiat de francez, având 823 p, în timp ce Anton Shipulin a urcat pe a treia poziție – 520 p. George Buta (2 p) se află pe locul 94, Cornel Puchianu (1 p) fiind al 95-lea.

Diseară, la Kontiolahti, se va disputa proba feminină de sprint.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button