Sport

Clujul găzduiește Internaționalele României la atletism. Florin Florea: „Planul nostru este să creştem ca UNTOLD-ul”

 

Campionatele Internaționale de atletism ale României vor avea loc sâmbătă și duminică, pe „Cluj Arena”.

România va fi reprezentată de peste 250 de sportivi, elita atletismului românesc în acest moment, cărora li se vor adăuga sportivi străini, din 13 ţări.

„La atletism nu ai timp să te plictiseşti. Când nu sunt probe, asculţi interviuri cu atleţii, sunt tombole, e muzică. Este un spectacol real pentru toţi cei prezenţi. Am o aşteptare foarte frumoasă legată de această competiţie. Vrem să fie o competiţie internaţională de înalt nivel, comparabil cu ce există în Vest, şi să atragem cât mai mulţi spectatori. Visăm la 15.000 de spectatori plătitori de bilete în următorii 5 ani! Acesta este obiectivul nostru principal, pentru că aceste campionate trebuie să devină concursul de brand al Federaţiei Române de Atletism în Europa. Avem un record faţă de anul trecut, în ceea ce privește participarea și sperăm să avem și performanţe. De asemenea, ne dorim să transformăm acest concurs în Grand Prix European Permit, deci trecut în premieră în calendarul european de atletism. Asta înseamnă să devină un concurs internaţional privat al Federaţiei Române de Atletism, aşa cum au fiecare dintre ţările cu tradiţie. De asemenea, de la anul, sportivii vor acumula aici şi puncte. În acest moment, noi avem o singură competiţie care punctează, Campionatele Naţionale. Vrem ca de la anul să puncteze şi Internaţionalele României. Pentru mine, ca atlet, Internaţionalele României au fost cea mai de preţ competiţie. Ce m-a fascinat atunci au fost două lucruri: numărul de spectatori – mi-aduc aminte că undeva prin ’86-’87, erau aproape 20.000 de spectatori în tribunele Stadionului «23 august», şi rezultatele foarte tari care se făceau. Trebuie să avem puţină răbdare. Mi-ar plăcea ca sportivul să-şi dorească mai mult decât antrenorul să facă performanţă, că acum este invers – antrenorul îşi doreşte mai mult decât sportivul! Când acest lucru se va schimba, iar atletismul va deveni o pasiune maximă, cu siguranţă vom avea şi performanţe”, a declarat președintele Federației Române de Atletism, brașoveanul Florin Florea (foto), care îşi propune să aducă competiţia, în următorii ani, la nivelul unui UNTOLD sportiv: „Am ales Clujul dintr-un motiv simplu, dacă vrem să avem un concurs internaţional la standarde europene, nu îl putem face decât aici! Stadionul din Cluj este singurul din România ce respectă toate condiţiile şi se apropie cel mai mult de ceea ce ar trebui să fie un stadion pentru atletism. Le mulţumim autorităţilor că au păstrat pista de atletism! Planul nostru este să creştem ca UNTOLD-ul, dar şi ca Grand Prix-urile de la Praga, de la Viena sau de la München.

Despre obiectivele sportivilor „tricolori”, Florea a comentat: „Noi aşteptăm ca 2 sau 3 sportivi să-şi facă baremul pentru Mondialele de la Doha. Avem deja 6, şi dacă mai reuşim 2-3, înseamnă o performanţă foarte bună“

Vor fi două reuniuni, una vineri şi una sâmbătă, ambele seara, în nocturnă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare