CLASÃ. Duel Arsene Wenger – Alex Ferguson – Derby-ul de pe „Emirates” poate schimba ierarhia în Premier League

După meciul de la mijlocul săptămânii, Arsenal Londra (49 p) nu a avut prea mult timp la dispoziție pentru a pregăti derby-ul de duminică, cu Manchester United (50 p), și, în plus, nu va conta nici pe fundașul Vermaelen, accidentat la picior, în locul lui urmând, probabil, să fie folosit Sol Campbell. Chelsea Londra evoluează la Burnley, celelalte confruntări ale rundei a 24-a fiind: Birmingham – Tottenham; Fulham – Aston Villa; Hull City – Wolverhampton; FC Liverpool – Bolton; West Ham – Blackburn; Wigan Athletic – Everton; duminică, Manchester City – Portsmouth; luni, Sunderland – Stoke City.
Sporting Gijon (24 p), adversara de astăzi a liderei FC Barcelona (49 p), este o echipă de mijlocul clasamentului în Primera Division, care, însă, dacă nu va începe să câștige, s-ar putea să ajungă în zona retrogradării. Aflată la cinci puncte distanță în spatele catalanilor, Real Madrid are o deplasare dificilă la La Coruña, cu Deportivo (34 p), în timp ce Español are nevoie disperată de puncte în întâlnirea cu Athletic Bilbao. Runda a 20-a din Spania continuă duminică: Getafe – Racing Santander; Tenerife – Zaragoza; Valladolid – Almeria; Villarreal – Osasuna; Xerez – Mallorca; Atletico Madrid – Malaga; Sevilla – Valencia.
Neînvinsă în Serie A din octombrie anul trecut, gruparea Napoli vrea să păstreze aceeași linie și după duelul de astăzi, de pe propriul teren, cu Genoa. Totodată, Bari primește vizita formației Palermo, iar duminică, prima clasată, Inter Milano (49 p), evoluează la Parma. Rivala AC Milan (40 p) va da replica, acasă, celor de la Livorno, în vreme ce AS Roma (38 p) dorește să-și consolideze poziția în top 3 cu un succes împotriva Sienei (Codrea – apt de joc). Restul meciurilor: Cagliari – Fiorentina; Catania – Udinese; Chievo Verona – Bologna; Sampdoria – Atalanta; Juventus Torino – Lazio Roma (Șt. Radu – titular).
În cursa pentru titlul de campioană a Germaniei sunt înscrise în acest moment Bayer Leverkusen (41 p), Bayern München (39 p) și Schalke 04 (38 p). Etapa a 20-a a debutat aseară, cu întâlnirea Hamburg – Wolfsburg, continuând astăzi cu: Bayern München – FSV Mainz 05; Eintracht Frankfurt – FC Köln; Hannover ’96 – FC Nürnberg; Hertha Berlin – Bochum; Borussia Mönchengladbach – Werder Bremen; Schalke 04 – 1899 Hoffenheim. În fine, epilogul rundei este duminică, odată cu desfășurarea jocurilor Stuttgart – Borussia Dortmund (Marica – în primul „11”) și Bayer Leverkusen – Freiburg.
Campioana și actuala deținătoare a șefiei în Ligue 1, Bordeaux (47 p), intenționează să stabilească un record în Franța, după cum a susținut antrenorul Laurent Blanc, să cucerească toate cele trei trofee posibile în „Hexagon”, campionatul și cele două cupe. „Indiferent de condiții, abordăm fiecare partidă la victorie. Avem o echipă capabilă să evolueze în toate cele trei întreceri”, a afirmat Blanc înaintea întâlnirii de astăzi, cu Boulogne. De asemenea, surprinzătoarea Montpellier (locul 2, 39 p) are de trecut testul cu Marseille, restul disputelor fiind: Le Mans – Toulouse; Lille – Lens; Monaco – Nice; Nancy – Lorient; Rennes – Grenoble; duminică, Auxerre – St. Etienne (D. Niculae – în primul „11”); Valenciennes – Sochaux; Lyon – PSG.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




