Sport

Cine VA VENI antrenor la FCSB?!…

 

Este clar, Nicolae Dică (foto) este „pe făraș”, FCSB având șanse mici de a mai cuceri titlul în Liga 1. În plus, Gigi Becali l-a criticat, din nou, aspru, după eșecul suferit aseară la Iași (vezi aici: Becali, NERVOS RĂU: „Au tremurat chiloții pe ei”!!!).

Prin urmare, foarte probabil, FCSB va avea din vară alt antrenor. În pole-position pentru a prelua echipa „roș-albastră” este Edi Iordănescu, acesta având, însă, și câteva oferte interesante din străinătate (Legia Varșovia ar fi o variantă, formația poloneză curtându-l și pe Gică Hagi la un moment dat).

„Sunt deschis la orice discuţie, dar până la o eventuală colaborare este cale lungă. Am condiţiile mele, iar pentru o colaborare trebuie să fie compatibilitate şi respect. Eu păstrez legătură cu domnul Becali, pentru că am amintiri frumoase de când am fost antrenor secund la Steaua, în două rânduri”, a comentat Edi Iordănescu, anul trecut, pentru Digi Sport în ceea ce privește subiectul FCSB.

Recent, despre fiul „Generalului” se vehicula că ar putea descinde și la CFR Cluj, dacă Dan Petrescu ar pleca în China.

O altă variantă pe care Gigi Becali o ia în calcul este Mircea Rednic, care ultima dată a pregătit-o pe Mouscron în prima ligă belgiană. „Puriul” are, însă, și alte propuneri tentante din „Jupiler League”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare