Sport

CINE VA FI SELECȚIONERUL?! Ultimele declarații / Probabil, din ei doi se va alege…

 

Pe 16 ianuarie, după Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal, vom afla cine este noul selecționer al reprezentativei României, care va avea drept obiectiv calificarea „tricolorelor” la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pentru asta, România trebuie să ocupe unul din primele două locuri la turneul preolimpic din Muntenegru, programat în a doua decadă a lunii martie, unde se va confrunta, în ordine, cu RPD Coreeană, Norvegia și formația țării gazdă.

Sunt patru propuneri ale Comisiei Tehnice pentru funcția de selecționer, Adrian Vasile, Florentin Pera, Bogdan Burcea și Aurelian Roșca, Alexandru Dedu, președintele FRH, precizând pentru Fanatik.ro că este exclus să vină danezul Kim Rasmussen, care a fost demis, recent, de la echipa națională a Ungariei.

„E un subiect delicat”

Adi Vasile, antrenorul celor de la CSM București, a subliniat pentru Telekom Sport vizavi de funcția de selecționer: „Ştiu că se spune în general că echipa naţională nu se refuză, dar e un subiect delicat. Cred că cine refuză echipa naţională, simte că e foarte greu de făcut asta. E clar că fiind în Muntenegru (secundul lui Per Johansson – n.r.), turneul preolimpic jucându-l în Muntenegru, complică foarte mult situaţia. Mi-aş fi dorit să nu fie România ţara care intra în acest turneu. Tot ce îmi doresc e să jucăm bine, să prindem ambele echipe o zi foarte bună şi să eliminăm Norvegia. Mă onorează. Vă spun foarte sincer că e un lucru la care în urmă cu ceva timp nici nu îndrăzneam să visez. Pentru mine, e o mare onoare şi vă asigur că voi munci cât de mult pot ca în viitor să vină încă o întrebare şi încă o întrebare de acest gen”.

„Sub nici o formă nu renunț la echipa de club”

La rându-i, tot pentru sursa citată, Florentin Pera, de la SCM Rm. Vâlcea, a punctat pe seama acestui subiect: „Sunt onorat că sunt unul dintre posibilii selecţioneri. Într-adevăr, sunt anumite criterii pe care le-a enunţat preşedintele Alexandru Dedu. Încă nu am reuşit să avem o discuţie în privinţa echipei naţionale, pentru că am fost concentrat şi prins cu echipa de club… Nu, sub nici o formă nu renunţ la echipa de club. Pe viitor, dacă vor mai fi şanse sau poate şi acum, nu se ştie, dacă există vreo posibilitate, nu refuz echipa naţională. Echipa naţională nu se refuză, însă bineînţeles că nu voi renunţa la Vâlcea. Dacă ăsta va fi un criteriu, cu siguranţă voi continua la echipa de club”. 

Se știe, una dintre condițiile puse de Alexandru Dedu este ca viitorul selecționer să nu fie și sub contract cu o echipă de club. Bogdan Burcea ar fi în pole-position, dar ar trebui să renunțe la a mai pregăti gruparea din Craiova, cu care în 2018 a câștigat Cupa EHF. În caz contrar, posibil, se va merge pe mâna lui Aurelian Roșca, actualmente liber de angajament.

De văzut și dacă până la startul turneului preolimpic de la Podgorica se va soluționa cazul Corona, iar jucătoarele susceptibile pentru a fi convocate vor scăpa de suspendare. Este, însă, greu de crezut că verdictul va fi unul pozitiv pentru clubul brașovean, suspectat de încălcarea regulamentului internațional antidoping.

Foto: Aurelian Roșca & Bogdan Burcea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button