Christoph Daum, conferință de presă INCENDIARĂ. Neamțul a izbucnit. „Uneori mă simt mai român decât voi”. Laude pentru conducătorul suprem, Răzvan Burleanu
Înaintea meciului amical de mâine cu Chile, selecționerul echipei naționale, Christoph Daum, a susținut o conferință de presă. Enervat de faptul că a fost întrebat dacă are în contract o clauză prin care acesta poate fi rupt, neamțul a izbucnit. Dacă pe teren a fost în stare să învingă doar Armenia, care a jucat tot meciul cu un om în minus, la această conferință de pesă Daum a avut agresivitatea pe care ar fi trebuit să o vedem la echipa națională.
„Având în vedere că aţi venit aici după participarea României la Euro 2016, dar şi faptul că preşeditele Răzvan Burleanu a spus, atunci când aţi preluat echipa, că obiectivul principal e să calificaţi echipa la CM 2018, luaţi în considerare ca după meciul cu Chile să acceptaţi o reziliere amiabilă a contractului?”, a fost întrebarea care a dus la reacția tehnicianului.
„În primul rând, nu e o soluţie să se schimbe selecţionerul acum. E ca şi cum ai schimba căpitanul vasului când tu trebuie să schimbi cursul vasului. Am făcut multe schimbări, e un proces de durată şi vă garantez că vom reuşi. Rezilierea contractului nu e pe masă. Nu ştiu unde vreţi să ajungeţi, mereu e la fel. Aud de câteva luni că ar trebui să mă retrag! Spuneţi un singur motiv de ce ar trebui să mă opresc? Doar din cauza rezultatelor? Dacă eu sunt convins de tine ca jurnalist, nu te voi concedia niciodată. Dar trebuie să fiu convins, nu? Dacă ai timp şi vrei, o să stau cu tine şi o să vorbesc despre fotbal. Dar o să-mi răstălmăceşti vorbele. Chiar dacă îţi spun adevărul, nu te interesează faptele. Nu aţi scris niciodată că preşedintele Burleanu a dus Federaţia de la -12 milioane de euro pe zero. Sunteţi interesaţi doar de demisia mea, de salariul meu. Sunt întrebat de clauze. Numai minciuni nebune! Nu e nimic adevărat! Uneori nu sunteţi români, uneori mă simt mai român decât voi. Vreţi mai mult să distrugeţi ceea ce se construieşte. Simt uneori că mă identific mai mult cu acest popor decât voi! Nu sunt de acord cu acest mod de a face jurnalism!”, a tunat Christoph Daum.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.