Cei de la FC Brașov, MUȘCAȚI de Haită!
FC Brașov a mai bifat o înfrângere, la Cluj, în fața Universității – gol Haită, agonizând, jenant, în subsolul clasamentului Ligii 2. Echipa n-are forță ofensivă, e blazată, iar jucătorii, în marea lor majoritate, sunt resemnați că vor pleca în iarnă. Probabil, așa cum am aflat pe surse, o va face și președintele Ioan Mărginean…
Fluier final.
Minutul 90. Mutu a primit cartonașul roșu, prinzând cu mâinile la 16-17 metri din fața lui Boiciuc. În poarta oaspeților a intrat fundașul Sabău, întrucât au fost efectuate toate schimbările.
Minutul 88. FC Brașov a solicitat iar penalty, justificat, însă arbitrul e impasibil.
Minutul 86. Și Tescan a fost avertizat.
Minutul 85. Dican l-a înlocuit pe Ribeiro, la gazde.
Minutul 83. Blejdea, care a fost avertizat, și Ciobanu au ieșit, au intrat Vlad Moraru și Alarcon, la „U” Cluj.
Minutul 82. Horia Popa putea egala, dar a tras peste poartă din careu, din poziție favorabilă.
Minutul 79. Mitroi a solicitat o lovitură de la 11 metri, nu s-a acordat nimic. Imediat, la cealaltă poartă, Ribeiro a lobat puțin peste.
Minutul 78. Ribeiro, șut de la 30 de metri, la rădăcina barei, din lovitură liberă, Mutu a fost din nou la post.
Minutul 74. Tescan a fost blocat de Mutu la 6 metri.
Minutul 72. Mitroi a intrat în locul lui Iorga; Negrean l-a schimbat pe Fustar, la FC Brașov.
Minutul 71. Iurcu, pe contraatac, lansat de V. Constantin, a irosit șansa egalării.
Minutul 68. Haită a tras bine dintr-o lovitură liberă de pe la 22 de metri, dar Mutu a fost la post.
Minutul 61. Pârvulescu, schimbat cu Tescan; Mitrea l-a substituit pe Taub, în tabăra Clujului.
Minutul 59. Vlad Mihalcea, înlocuit cu Horia Popa; Iurcu a intrat în locul lui El-Azzouzi, la FC Brașov.
Minutul 57. Fustar a scos de pe linia porții, dar, imediat, Haită a deschis scorul , cu un șut tare și plasat din careu, 1-0 pentru „U” Cluj!
Minutul 52. Un nou șut de la distanță al clujenilor, puțin pe lângă poartă.
Minutul 50. Gazdele presează.
A început a doua repriză.
Finalul primei reprize, scor 0-0!
Minutul 44. Șut pe portar tras de Iulian Roșu de pe la 18 metri, central. Imediat, Boiciuc a ratat șansa deschiderii scorului.
Minutul 40. Contraatac 2 contra 1 pentru FC Brașov, însă Vasile Constantin a greșit pasa decisivă.
Minutul 39. Balgiu a tras de la marginea careului, Mutu a fost la post.
Minutul 37. Gugu a văzut și el cartonașul galben pentru un fault la El-Azzouzi.
Minutul 36. Blejdea a șutat de la vreo 30 de metri, Mutu a boxat balonul.
Minutul 33. Andrei Șanta, antrenorul celor de la FC Brașov, a luat cartonaș roșu, fiind trimis în tribune.
S-au consemnat multe pase greșite în echipa Brașovului. Pe de altă parte, nici „U” Cluj nu strălucește.
Minutul 26. Încă un șut de la distanță al clujenilor – autor Haită, însă Mutu a respins de sub transversală.
Minutul 23. Șut de la distanță al lui Ciobanu, cu pământul, dar Mutu a scos în corner. Portarul Brașovului e nesigur, însă, la centrări.
Minutul 20. Haită a tras în Fustar, la un pas de autogol.
Minutul 18. V. Constantin l-a încercat pe portarul Clujului cu un șut de la distanță. N-au fost probleme pentru Gorcea.
Minutul 17. Burlacu a fost înlocuit cu Iulian Roșu, la oaspeți.
Minutul 16. Drăgoi, de la FC Brașov, a primit cartonaș galben.
Minutul 14. Ispas a șutat de la vreo 18 metri, pe lângă poarta brașoveană.
Minutul 12. După un început aprig, meciul s-a mai domolit. „U” Cluj domină.
Încă o ocazie a „șepcilor roșii”. Se joacă pe contre.
Minutul 4. Contraatac al celor de la FC Brașov, dar portarul Clujului a fost mai rapid decât El-Azzouzi.
Minutul 3. Mutu, portarul Brașovului, a scos de sub transversală. Prima ocazie a clujenilor.
Start de partidă.
„U” Cluj (alb – negru) i-a trimis pe teren pe: Gorcea – Ciobanu, Ispas, Gugu (cpt.), Taub, Balgiu, Pârvulescu, Haită, Ribeiro, Blejdea, Boiciuc.
Rezerve sunt: Micle – Alarcon, Dican, Mitrea, V. Moraru, Acolatse, Răducan, Teșcan, Vomir.
Antrenor: E. Lincar.
FC Brașov (galben – negru) are următoarea alcătuire: D. Mutu (cpt.) – M. Burlacu, Gherghe, Fustar, Al. Sabău, Dumbravă – Drăgoi, V. Constantin, R. Iorga, Vl. Mihalcea – El Azzouzi
Rezerve sunt: Lungu – Iurcu, I. Roșu, Boția, Mitroi, Negrean, Lascu, Cîrstian, H. Popa.
Antrenor: Andrei Șanta
………………………………………………………………………………………………….
Fără puncte acumulate de mai multe etape în eșalonul secund, jucătorii de la FC Brașov au plecat montați la Cluj, dornici să dea lovitura în fața unei candidate la promovarea în Liga 1. A se vedea și declarația mobilizatoare a antrenorului Andrei Șanta – FC BRAȘOV. Andrei Șanta, în… „Misiune Imposibilă”!
O evoluție bună a „galben-negrilor” în meciul care va începe la ora 17.30 i-ar mai alina suferința președintelui Ioan Mărginean, confruntat cu unele probleme de familie.
Disputa Universitatea Cluj – FC Brașov va fi arbitrată la centru de Marius Omuț (Satu Mare), ajutat la tușe de Casian Bala (Arad) și Ovidiu Timar (Oradea). Observatori au fost delegați Ioan Mureșan (Timișoara) și Radea Bilea (Oradea).
CITEȘTE ȘI: FC BRAȘOV – Marketingul este zero barat! În schimb, la Universitatea Cluj, adversarul de luni…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.