Sport

CE TRANSFER! Marian Drăgulescu, FOTBALIST la Petrolul!!!

  • dragulescu_12.jpg
 

„Marocanul”, de 8 ori campion mondial la gimnastică, a ajuns la Petrolul Ploiești, echipă participantă în Liga 3 la fotbal.

Marian Drăgulescu a fost prezent la un antrenament alături de „lupii galbeni”, relatând la final: „Am luat numărul 7, precum Cristiano Ronaldo. Cred că pe extremă m-aș descurca cel mai bine. E prima oară când joc cu ghete cu crampoane. Mă bucur că am avut șansa să fac o miuță cu băieții. Le urez mult succes în campionat, sunt sigur că prin muncă pot reveni acolo unde le este locul, în topul fotbalului românesc”. 

Marele gimnast i-a învățat pe portari cum se face șpagatul (foto 2), atacanților arătându-le câteva tumbe, ca model de bucurie după goluri, așa cum a precizat Claudiu Tudor, căpitanul formației ploieștene, care a spus că obiectivul principal este clar, promovarea în Liga 1 cât mai curând posibil.

 

Nou exercițiu la sol

Articole asemănătoare

Altfel, Marian Drăgulescu este prezent la Ploiești cu ocazia Campionatelor Naționale de gimnastică artistică din week-end.

În perspectiva Mondialrlor de la Montreal (2-8 octombrie), „Marocanul” va prezenta în premieră, cu ocazia evenimentului menționat anterior, noul său exercițiu la sol, susținând: „Am îmbunătățit cu trei zecimi nota de plecare la sol și voi testa exercițiul la Ploiești. Va fi un concurs frumos, o demonstrație de gimnastică de calitate. Obiectivul meu este să «prind» două finale, la sol și sărituri, la Montreal. Dacă voi fi sănătos și îmi ies execuțiile, atunci am șanse și la medalii”.

Pe lângă Drăgulescu, la Naționalele de la Ploiești vor participa toții gimnaștii români de top, printre care tripla campioană olimpică Cătălina Ponor, cvintupla campioană europeană Larisa Iordache sau Andrei Muntean, proaspăt medaliat cu bronz la Universiada de la Taipei la sărituri, așa cum s-a punctat într-un comuinicat primit de la Sports Net.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare