Ce conducător de TOP ar veni la Sepsi?!…
Laszlo Dioszegi, acţionarul principal al echipei Sepsi Sf. Gheorghe, a declarat că este extrem de interesat pentru înregimentarea la gruparea covăsneană a lui Iuliu Mureşan, fostul preşedinte al celor de la CFR Cluj.
„Câteodată îmi trece prin minte că el deja cunoaşte fotbalul, te uiţi la el şi vezi că e călit de fotbal, dar în momentul de faţă, pentru noi, clubul ăsta e o familie şi, până pot, vreau să îmi menţin familia aşa cum e şi fotbalul să nu fie pe bani… Voiam să îl sun, să vorbesc măcar cu el (n.r. – Iuliu Mureşan). Nu m-am gândit, dar dacă ar fi să aleg, el ar fi un personaj potrivit pentru mine, ca şi domnul Şfaiţer de la Botoşani. Mie îmi plac oamenii care sunt mai simpli, nu care vorbesc, ci care fac”, a relatat Laszo Dioszegi pentru Telekom Sport.
Altfel, pe contul de Facebook al formaţiei Sepsi Sf. Gheorghe s-a anunţat că mijlocaşul francez de origine maliană Ibrahima Tandia rămâne sub comanda antrenorului Eugen Neagoe, în ciuda ofertelor primite de la FCSB ori CS „U” Craiova.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.