Sport

CAZUL FC BRAȘOV – CHIAJNA, IAR ÎN ACTUALITATE!!! Schimbare radicală!!! Vor juca „stegarii” în Liga 1?!…

 

La finele partidei FC Brașov – Gaz Metan Mediaș (0-0), din ultima etapă a sezonului trecut al Ligii 1, Ioan Horoba, președintele formației oaspete, a reclamat la FRF că „stegarii” ar fi primit bani de la Concordia Chiajna pentru a se lupta pe „viață și moarte”, iar ilfovenii să rămână, relaxați, în eșalonul de elită. La acea vreme, Horoba era membru în Comitetul Executiv al FRF…

Cazul s-a dezbătut intens la comisiile de la Casa Fotbalului, dar din lipsă de probe a fost trimis spre soluționare Direcției Naționale Anticorupție.

Însă – surpriză – speța a revenit la Comisia de Disciplină din FRF, după ce, potrivit sportnews, care a citat surse DNA, ar exista informații și dovezi certe că gruparea din Chiajna ar fi aranjat meciul cu Petrolul Ploiești, de asemenea din ultima etapă a sezonului trecut al Ligii 1, pentru o victorie fără probleme. Ilfovenii ar fi dat în avans „lupilor galbeni” suma de 200.000 de euro!

Următorul termen pentru această speță, la Comisia de Disciplină a FRF, este în data de 9 septembrie.

Astfel, dacă se vor confirma cele relatate, atât Concordia Chiajna, cât și Petrolul Ploiești riscă retrogradarea, urmând a reveni în primul eșalon Gaz Metan Mediaș și, de ce nu, FC Brașov.

Numai că, din actualul sezon al Ligii 1, s-au scurs, deja, 8 etape…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button