Sport

CAZUL CORONA BRAȘOV. Vești bune pentru trei handbaliste… / Celelalte suspendate, în stand-by!

 

Cristina Laslo (Minaur Baia Mare), Bianca Bazaliu (CSM București) și Daciana Hosu (SCM Rm. Vâlcea) sunt primele trei handbaliste din Dosarul „Corona Brașov”, cel ultramediatizat – cu încălcarea regulamentului internațional antidoping, care își pot relua de azi activitatea, așa cum a informat prosport.ro, jurnalistul brașovean Marius Huțu scriind că WADA a dat un răspuns parțial afirmativ la solicitarea ANAD de a îngheța pedepsele jucătoarelor la jumătate.

WADA a înghețat pedepsele după numărul de luni, nu după perioadă, astfel că începând de azi doar cele trei sportive menționate anterior pot reveni în activitate.
 
Conform sursei citate, dacă handbalistele și-au recunoscut faptele înainte de notificarea trimisă de ANAD și au colaborat în acest dosar, în speță Daciana Hosu, Cristina Laslo și Bianca Bazaliu, răspunsul în cazul lor a însemnat o înghețare a pedepselor la jumătate. În luni de zile, acest lucru înseamnă o reducere a pedepsei cu 7 luni. Așadar, toate cele trei se pot întoarce de azi la handbal, având în vedere că ele au fost suspendare provizoriu încă de la sfârșitul lunii noiembrie. 

Așa cum a relatat Marius Huțu, sportivele din „lotul 2”, Ana Maria Lopătaru, Eliza Buceschi, Daria Bucur, Natasha Nolevska, Elaine Gomez și Ivona Pavicevic, vor putea reveni în activitatea handbalistică undeva prin septembrie.

Pentru sportivele din „lotul 3”, calvarul se prelungește până spre februarie 2021, chiar dacă nu sunt mai mult sau mai puțin vinovate. „Vina” lor ar fi faptul că și-au recunoscut faptele mai târziu, abia după ce au fost chemate la Comisia de Audieri.

Elena Pătuleanu și Sorina Târcă sunt singurele jucătoare care au depus Apel după suspendarea dictată de Comisia de Audieri din cadrul ANAD și speră într-o decizie favorabilă, pentru a reveni la rândul lor mai devreme pe terenul de handbal.

Iată ce pedepse au primit jucătoarele Coronei Brașov: un an și trei luni de suspendare pentru Daciana Hosu, Cristina Laslo și Bianca Bazaliu; un an și patru luni suspendare pentru Ana Maria Lopătaru, Eliza Buceschi, Daria Bucur, Natasha Nolevska, Elaine Gomez și Ivona Pavicevic; un an și opt luni de suspendare pentru Andreea Ciuciulete, Oana Căprar, Claudia Lăcătuș, Marilena Neagu, Elena Pătuleanu, Diana Popescu, Sorina Tîrcă și Victoria Timoșenkova.
 
Foto: Cristina Laslo & Daciana Hosu

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare