Sport

CAZUL CORONA BRAŞOV – EXCLUSIVITATE. Informații la zi de la ANAD! Ce spune Cristi Balaj?!…

 

În exclusivitate pentru www.mytex.ro, Cristian Balaj, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti Doping (ANAD), a oferit ultimele detalii despre ancheta în cazul terapiei cu laser de la Corona Braşov.

Astfel, Balaj a menţionat că sunt motive obiective pentru care verdictul întârzie, însă se doreşte ca acesta să vină până la finalul lunii în curs.

„Comisia de audiere, una independentă, formată din oameni cu studii juridice, este cea care se ocupă de audieri. Tot această comisie solicită ANAD să notifice martorii care trebuie să se prezinte. Eu, ca preşedinte al ANAD, nu pot să intervin în anchetă. De fapt, nici o altă persoană nu poate face acest lucru. Ştiu că, deşi au fost sărbătorile de iarnă, audierile au continuat. Sunt foarte multe persoane implicate în acest caz, care trebuie audiate, 20 de sportivi, personalul medical, antrenori, oameni din club. Am avut şi situaţia cu medicul de la hochei (Emil Măţău – n.r.), care a fost solicitat de trei ori şi nu a venit. Astfel, ne-am deplasat noi la Braşov, tocmai pentru a nu se întârzia şi mai mult. Apoi, ANAD nu are pe rol doar cazul Corona, mai sunt şi alte speţe. Oamenii din comisie nu trăiesc din ceea ce fac la agenţie, au joburile lor. Oricum, pot spune că nu au fost vreodată atât de multe şedinţe de audiere într-un timp atât de scurt într-un caz”, a declarat Cristian Balaj.

Şeful ANAD a adăugat: „Ancheta în cazul Corona e într-un stadiu final. Totuşi, ANAD nu va putea comunica presei un verdict, până când nu va exista unul definitiv. Verdictul Comisiei de audiere poate fi atacat. Vom informa sportivele, clubul şi federaţia. Ne dorim să avem un verdict până la finalul lunii”.

În final, Cristian Balaj a concluzionat: „Cazul Corona este cel mai amplu caz de încălcare a reglementărilor antidoping din istoria României. Noi ne dorim să venim în sprijinul sportivelor, să le ajutăm, să le consiliem psihologic”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare