Sport

Câteva întrebări

 

Când fotbalul la poalele Tâmpei e la pământ, autoritățile locale, apăsate de importanța subiectului în plină campanie electorală pentru prezidențiale, mai fac o conferință de presă, săgetându-i pe microbiști cu noi promisiuni „de bine”, de genul Stadionul „Tineretului” va fi modernizat (de văzut când și cum) ori s-a obținut brandul „stegar”, acum va fi creat „new FC Brașov” (metamorfozat din Corona sau, pentru a nu-și pune și mai mult suporterii pe cap,…).

Alături de Municipalitate, în ideea asta înălțătoare de sprijinire a fotbalului în Brașov a venit, din nou, Consiliul Județean. De când ACS SR Municipal a promovat în Liga 3 s-a vorbit de această fructuoasă colaborare, dar atunci totul a rămas în aer, în afara unui mic sprijin financiar, întrucât CJ-ul condiționa participarea doar de implicarea consistentă a Primăriei la gruparea „galben-neagră”.

Și acum vin câteva întrebări, ale căror răspunsuri ar putea creiona ceea ce s-a întâmplat, de fapt, prin subteranele proiectului ACS SR Municipal Brașov, care – spre bucuria unora și enervarea altora – se încăpățânează să reziste: de ce s-a retras, subit, Simon Maurer când totul părea că merge ca pe roate?; de ce a cedat Vasile Dochița, îmbolnăvindu-se în urma stresului care l-a sufocat realmente, iar apoi a preferat să stea departe de fenomen?; de ce a renunțat și Paul Enache, făcând un pas elegant în lateral?

CITEȘTE ȘI: Se reface echipa FC BRAȘOV? Stadionul Tineretului a fost deja preluat de Primărie în contul datoriilor clubului

BRAȘOV. Clarificări necesare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button