Sport

Cât este bugetul alocat pentru FOTE 2027 / În afară de Brașov, ce județe vor mai găzdui întreceri

Cât este bugetul alocat pentru FOTE 2027.

După succesul repurtat cu FOTE 2013, România, cu Brașovul „pion principal”, a primit din nou organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European – ediția de iarnă 2027 – Detalii, AICI.

Cât este bugetul alocat pentru FOTE 2027

Guvernul României a anunțat că bugetul total estimat pentru acest eveniment este de 17,5 milioane de euro. Acesta acoperă cheltuieli de organizare şi modernizare a infrastructurii sportive, finanţate din subvenţii EOC, bugetul de stat, bugetele locale, taxe de participare şi sponsorizări.

La FOTE 2027 vor fi întreceri la 10 discipline sportive (pentru categoriile de vârstă 14-18 ani): schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, snowboard, biatlon, schi alpinism, patinaj artistic, short-track, hochei pe gheaţă şi curling.

Majoritatea concursurilor vor fi organizate în orașul și județul Brașov (Poiana Brașov, Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei). Dar, se vor desfășura probe și la Sf. Gheorghe (județul Covasna), și la Miercurea Ciuc și Cârța (județul Harghita).

Până va ajunge în România, ediția de iarnă a FOTE 2025 va avea loc la Bakuriani, în Georgia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button