Sport

Campioana a fost ținută în șah la Bistrița

  • logomytex.png
 

Etapa a 32-a din Liga 1 s-a încheiat cu întâlnirea dintre Gloria Bistrița și Unirea Urziceni, tabela de marcaj rămânând neschimbată de la început până la sfârșit, 0-0.
Marius Șumudică, antrenorul ardelenilor, a fost mulțumit de modul cum elevii săi și-au apărat șansele: „Sunt bucuros că și matematic am realizat ce ne-am dorit, rămânerea pe prima scenă. Am dovedit că repriza a doua de la Brașov a fost un accident și sper să nu mai trecem prin astfel de momente umilitoare. Băieții s-au dăruit și au evoluat de la egal la egal cu echipa campioană. Sunt mulțumit de ce am realizat la Bistrița, dar vreau să mai acumulăm două puncte. Gloria nu face jocurile nimănui, nu mă interesează unde se duce titlul. Jos pălăria pentru Moraes, a vomitat de patru ori înainte de meci, avea frisoane, dar s-a băgat sub duș și a jucat”. Apoi, tehnicianul a susținut că dorește să continue la Bistrița și că nu a discutat cu cineva de la Rapid București.
Omologul său, Roni Levi, a recunoscut că șansele la titlu ale Urziceniului s-au redus considerabil: „Gloria a jucat pentru a rămâne în Liga 1, a fost bine organizată, a dat totul. Când o echipă luptă așa, este dificil să marchezi. Și locul doi este bun pentru noi, multe grupări puternice se «bat» pentru el și consider că este un obiectiv realizabil”.
    (S.R.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google