Sport

C.M. DE SCHI NORDIC. Predealul, scos din schemă!!!

 

Din cauza lipsei zăpezii, probele de schi fond ale combinatei nordice din cadrul Campionatului Mondial de schi nordic – juniori și tineret, programat în județul Brașov în perioada 22-28 februarie, se mută de la Predeal, la Cheile Grădiștei.

Astfel, la complexul unde proprietar este Ovidiu Gârbacea, pe lângă fondiști, și sportivii de la combinată nordică își vor disputa supremația.

Întrecerile de sărituri cu schiurile vor avea loc la Râșnov, conform programului inițial.

Ioan Lungociu, antrenorul federal pentru probe nordice din cadrul FRSB, ne-a declarat că, la Cheile Grădiștei, întrecerile de schi fond vor începe mai devreme, de la orele 9.00, pentru ca performerii să beneficieze de condiții cât mai bune de concurs.

La acest eveniment sportiv de marcă organizat în țara noastră s-au înscris 930 de sportivi, antrenori și oficiali, din care 450 de schiori fondiști, 130 de săritori și 70 pentru combinată nordică.

Delegațiile din Norvegia, Finlanda, Suedia și Estonia au și sosit la locațiile din județul Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare