Burleanu şi Iorgulescu, în audienţă la primarul general interimar al Capitalei
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi Gino Iorgulescu, şeful Ligii Profesioniste, au fost primiţi, astăzi, în audienţă, de primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava.
Şefii fotbalului românesc îşi doresc ca edilul să fie de acord cu organizarea meciului amical cu Spania, de pe 27 martie, pe Arena Naţională, care este închisă din toamna anului trecut.
„Este decizia lui exclusivă. Aşa cum noi rămânem fermi că ne asumăm responsabilitatea deschiderii stadionului, aşa vom continua şi de aici înainte să o clamăm şi chiar să o şi facem. Domnul primar al Capitalei a ratat oportunitatea imensă pentru Bucureşti şi România ca acest meci (cu Spania – n.r.) să se joace la Bucureşti. Noi suntem responsabili în relaţia noastră cu spaniolii şi vorbim de o campioană europeană căreia nu poţi să îi spui că joci azi la Bucureşti, după la Cluj şi înapoi la Bucureşti”, a afirmat Răzvan Burleanu înaintea întâlnirii cu edilul Bucureştiului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.