Sport

BRAŞOVUL, la PUTERE în hocheiul românesc. Corona a luat Cupa României, după un SUCCES ENTUZIASMANT cu Miercurea Ciuc

 

Primul trofeu acordat în aceest sezon în hocheiul românesc vine la Braşov. Corona a cucerit Cupa României, după un succes clar, 5-2, în finala cu Sport Club Miercurea Ciuc.

„Lupii” au arătat cum trebuie abordată o finală şi au început în forţă, surclasându-şi rivala în primele 15 minute. Dame-Malka a deschis scorul în minutul 5, imediat Finucci a făcut 2-0, iar Balazs Peter a „închis”, cu golul de 3-0, un prim sfert de oră în care pe gheaţă a fost o singură echipă. Ciucanii au echilibrat partida, însă duelul tactic a fost câştigat clar de tehnicianul Coronei, Dave MacQueen, în faţa conaţionalului său Jason Morgan. Blackwater a redus din handicap în minutul 26, însă ai noştri au gestionat perfect situaţia şi nu au scăpat controlul în nici un moment. Klempa a refăcut avantajul de trei goluri, 4-1, în minutul 39, însă Becze a avut ultimul cuvânt în repriza a doua, încheiată însă de „lupi” cu un avantaj de două lungimi, 4-2. Ultima treime a fost o lecţie deschisă de hochei predată de braşoveni, care au jucat perfect, iar ciucanii nu au putut nici măcar să spere că ar putea avea o şansă la trofeu. Scorul final, 5-2, a fost stabilit de Radim Valchar (ce satisfacţie, după şicanele din sezonul trecut) cu o reuşită în poarta goală.

Astfel, Corona a respectat calculele hârtiei şi a dovedit ca este echipa momentului atât în România, cât şi în Erste Liga. Cu un lot extraordinar, poate cel mai bun de când există această echipă, „lupii” au şansa lor chiar în ambele competiţii în care mai sunt implicaţi, Erste Liga şi Liga Naţională.

A fost a treia Cupă a României din istoria clubului Corona Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare