Sport

Braşovul, gazda boxului profesionist de înaltă clasă

Braşovul, gazda boxului profesionist de înaltă clasă

Orașul de la poalele Tâmpei revine pe harta boxului naţional şi european, prin organizarea celei mai importante gale pugilistice din ultimii 20 de ani.

Dracula Boxing Show va avea loc vineri, 22 septembrie, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov. Vor fi șapte meciuri de profesionişti, dintre care două la categoria grea. Biletele la Gala de vineri seara costă 50 de lei şi sunt disponibile pe iabilet.ro şi la casieria Sălii Sporturilor.
Astăzi, începând cu ora 14:00, are loc şi o gală pentru amatori, cu 53 de meciuri, tot la Sala Sporturilor, la care intrarea este liberă.
„Dracula Boxing Show” este un eveniment organizat de ACS Ursache Braşov şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov
„Am reuşit să aducem cei mai tari boxeuri ai României la Braşov. O gală foarte tare, cu sportivi de talie mondială. Nu a fost uşor! Ne dorim să aducem sportivi din ce în ce mai tari, evenimente din ce în ce mai tari, sportivi cât mai valoroşi şi vrem să aducem un titlu mondial la Braşov”, a declarat Daniel Ursache, principalul organizator al evenimentului.
Gala va aduce în ring unii dintre cei mai valoroşi pugilişti ai României: Bogdan Dinu, „Greul României”, care nu a mai luptat în țară de şase ani; Daniel Buciuc, cel care va lupta împotriva turcului Sahin Ugur în cel de-al 13-lea meci din cariera sa la profesionism, cu încrederea că va obţine cea de-a 12-a victorie. Cap de afiș este și Edgard Moskvichev, campionul Asiei, al Ţărilor Baltice și al Republicii Moldova.
„Sunt onorat că am şansa să boxez din nou în România. Și mai ales la Braşov. Consider că Braşovul este a doua casă şi nu o spun ca să flatez pe nimeni, chiar vin foarte des la Braşov, iubesc acest oraş, atât eu cât şi familia. Venim destul de des aici să ne relaxăm (…) Veniţi să ne susţineţi pentru că vor fi nişte meciuri de calitate. Cei mai buni boxeuri profesionişti ai României vor evolua în acea seară. Sunt motivat să facem spectacol şi meciuri de calitate”, a declarat pentru Radio România Braşov Bogdan Dinu.
Un alt boxeur extrem de tehnic care va urca în ring în Sala Sporturilor este Daniel Buciuc: „Sunt onorat să lupt la Braşov, nu am mai luptat de ceva timp în România şi este un moment special pentru cariera mea. Sunt foarte bine pregătit, vreau să demonstrez că m-am pregătit mai bine ca oricând, va fi un Daniel Buciuc mult mai puternic”.
Gala profesionistă de vineri va începe la ora 19.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare