Sport

BRAȘOVEANUL Laszlo Balint, start entuziasmant în Liga 2. Rapid a debutat cu un egal

 

UTA Arad, formația pregătită de brașoveanul Laszlo Balint, a pornit lansat în noul sezon al Ligii 2.

Cu Florin Iacob integralist în poartă, arădenii s-au impus cu 3-0 în confruntarea cu Dunărea Călărași. Bustea și Buhăcianu 2 au marcat pentru UTA. Pe final, Iacob a avut două intervenții bune la ocaziile avute de Gliga și Bawab.

„Este o victorie foarte mare, mă bucur că băieții au reacționat extraordinar din punct de vedere al atitudinii. Nu am arătat așa cum mi-aș fi dorit eu, dar e și normal, este primul meci. Am avut și momente în care am cedat inițiativa, dar cred că de la început și până la sfârșit am arătat că UTA va fi cea care câștigă partida. Pe lângă cele trei goluri am avut și alte câteva situații, dar e adevărat că și portarul Iacob a avut două-trei intervenții bune, dar asta este treaba lui. Mă bucur că a fost o victorie fără gol primit, ceea ce este extrem de important. Una peste alta este o victorie meritată și vreau să mulțumesc publicului, care ne-a sprijinit într-o manieră extraordinară, i-am simțit lângă noi pe fani, le-am simțit căldura”, a declarat Laszlo Balint, conform aradon.ro.

S-au mai jucat în prima etapă a Ligii 2: CSM Reșița – Universitatea Cluj 2-0, Concordia Chiajna – Daco-Getica București 1-0, Turris Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Tg. Jiu 2-0, Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Sportul Snagov 2-1, Politehnica Timișoara – CS Mioveni 0-1, Rapid București – Farul Constanța 0-0. Partidele SCM Buzău – Miercurea Ciuc și Metaloglobus – Petrolul Ploiești se vor juca mâine. Meciul FC Argeș – Ripensia Timișoara va avea loc marți.

FOTO: aradon.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare