Sport

Brașoveanul Gabi Tamaș: „M-a bufnit râsul” / Când VA REVENI în activitatea competițională…

 

Veteranul fundaș central a oferit, pentru Fanatik.ro, detalii privind modul cum decurge recuperarea sa după operația de menisc suferită.

„Starea mea medicală este foarte bună. În week-end mi s-au scos firele, am făcut și o injecție și de luni m-am băgat iar la sala de forță. Am fost și zilele trecute la sală de patru ori, iar de săptămâna următoare trec la următorul nivel, cu bicicletă și pe bandă… Nu se pune problema să mă las de fotbal, cum au zis unii fără să se informeze și fără să-mi dea un telefon. M-a bufnit râsul când am văzut! O să joc iar. De când am văzut că este menisc, am zis că e vorba de maximum patru săptămâni. Dacă forțezi, poți juca și în două-trei săptămâni”, a declarat fotbalistul care evoluează acum, în Liga 2, pentru Universitatea Cluj.

Gabi Tamaș speră să revină pe teren în 3 octombrie, în partida pe care „șepcile roșii” o vor susține pe teren propriu cu Pandurii Tg. Jiu.

Pentru sursa citată, jucătorul a dat detalii și despre cum a decurs intervenția: „Nu mi s-a scos meniscul așa cum se vorbea inițial și chiar eram treaz când mi s-a făcut rahie. Glumeam cu domnul doctor, cu Ionuț Codorean, mă uitam pe ecran și-i spuneam: Taie-l! Taie-l! Uite ce pățesc și cât stau din cauza lui! Mi-a curățat meniscul foarte bine până nu se mai vedea ruptura”.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button